Cum a fost salvat copilul din fântâna | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaSocial Cum a fost salvat copilul din fântâna de la Balta Sărată (video)

Cum a fost salvat copilul din fântâna de la Balta Sărată (video)

scris de C.S.
21 afisari

Băiețelul de un an și opt luni salvat din fântâna de la Balta Sărată a fost transportat cu elicopterul SMURD la București, la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, după ce a fost evaluat de medicii aflați la fața locului, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU „A.D. Ghica”, Gelu Dragomir.

Potrivit salvatorilor, copilul se afla într-o stare bună ținând cont de condițiile în care a stat pe parcursul zilei.

„Timpul este extrem de important. Am mers cu alternative încercate simultan. Copilul era conștient. Orice alternativă aleasă presupunea un risc foarte mare pentru că pământul putea să cedeze, dar și pentru că acel copil putea să scape prin dispozitive”, a declarat locotenentul colonel Cristian Radu, împuternicit prim-adjunct al inspectorului general al IGSU.

După aproximativ zece ore de încercări, copilul a fost scos la suprafață cu tot cu pompa de sub el. Pe parcursul operațiunilor de salvare, băiețelul a stat cu aproape jumătate din corp sub apă.

Echipele de intervenție au încercat scoaterea acestuia cu ajutorul unor tije, dar au încercat și să sape un șanț paralel cu fântâna, ca un canal de legătură cu băiatul.

Pentru scoaterea lui la suprafață au intervenit autorități locale, forțe ale ISU București-Ilfov, ISU Olt și Dolj.

Mama copilului a primit vestea salvării băiatului la spital, unde a fost transportată după-amiază cu ambulanța pentru că a intrat în șoc după ce băiețelul a căzut în puț.

UPDATE Teleorman: Copilul căzut în fântână în Balta Sărată a fost scos de salvatori

Salvatorii au reușit să scoată copilul căzut într-o fântână în comuna Balta Sărată după mai bine de opt ore de încercări.

Copilul, un băiat în vârstă de un an și opt luni, a fost evaluat de cadrele medicale și preluat de un elicopter SMURD.

„Noi am reușit să ducem la bun sfârșit operațiunea de salvare. A fost o intervenție dificilă. Este cea mai mare bucurie a noastră. Copilul este în viață. S-a reușit cu ajutorul a două tije să agățăm și pompa, și copilul și să îl aducem centimetru cu centimetru la suprafață în siguranță. Se lucra concomitent pe două planuri de acțiune. Unul trebuia să aibă succes” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU ‘A.D. Ghica’, Gelu Dragomir.

UPDATE ISU Olt sprijină pompierii teleormăneni pentru salvarea copilului căzut în fântână

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt va asigura sprijin cu o autospecială pentru descarcerare din cadrul Detașamentului Slatina în misiunea de salvare a copilului în vârstă de un an și opt luni, căzut într-o fântână în comuna Balta Sărată.

Decizia a fost luată prin ordin al IGSU.

Echipajele de salvare intervin în continuare prin săparea cu excavatorul în paralel cu puțul, în vederea formării unui canal de comunicare prin care minorul ar putea fi salvat.

 

Băiatul se află la o adâncime de 16 metri, poziționat pe pompa cu care se scoate apa din puț. Fiecare încercare a pompierilor de a scoate copilul cu cordițe de salvare ori tije a fost în zadar.

Până în prezemt, autoritățile au săpat zece din cei 16 metri, distanța necesară pentru a ajunge la copil.

UPDATE Teleorman: Pompierii încearcă salvarea copilului căzut în fântână prin săparea unui canal
Zeci de pompieri, polițiști și medici fac eforturi pentru scoaterea copilului în vârstă de un an și opt luni din fântână, în comuna Balta Sărată, puțul având un diametru de doar 35 de centimetri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „AD Ghica” Teleorman, Gelu Dragomir, salvatorii au reușit să reducă riscul intrării copilului în stare de hipotermie, introducând în fântână aer cald și oxigen. Ei încearcă să salveze viața minorului prin scoaterea sa cu ajutorul cordițelor de salvare ori printr-un canal făcut cu ajutorul a două buldoexcavatoare.

Starea copilului este monitorizată în continuare cu ajutorul unor echipamente ale Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Teleorman, care permit introducerea unei camere video în puț. Copilul este blocat pe o pompă la 16 metri adâncime, puțul având o adâncime totală de 25 de metri.


Copilul a căzut, marți, în puț după ce a ieșit de sub supravegherea mamei.

UPDATE Teleorman: Intervenția pentru scoaterea copilului din fântână, îngreunată de dimensiunea puțului

Intervenția pentru scoaterea copilului din Balta Sărată din fântână este îngreunată din cauza dimensiunii puțului, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU „AD Ghica”, Gelu Dragomir.

Conform sursei citate, la fața locului s-au deplasat echipaje ale IPJ Teleorman cu o cameră video pentru identificarea minorului aflat la o adâncime de 16 metri de sol.

„Se fac eforturi deosebite pentru scoaterea copilului. Copilul este conștient. Obstacolul principal este natura gurii. În acest moment am fost sprijiniți de echipajele de poliție care au ajuns la fața locului cu o cameră de luat vederi. Cu ajutorul unui cablaj s-a introdus acea cameră până la copil, însă este prea mic pentru a putea coopera cu echipajele de salvatori” a declarat, pentru AGERPRES, Gelu Dragomir.

Potrivit martorilor aflați la fața locului, copilul a căzut în fântână după ce s-a urcat pe un scaun. Mama acestuia, însărcinată în nouă luni, a fost preluată de un echipaj al Ambulanței în urma șocului suferit.

Pompierii intervin marți pentru scoaterea dintr-o fântână a unui copil în vârstă de doi ani, în apropiere de Roșiorii de Vede, în comuna Balta Sărată.

Potrivit lui Gelu Dragomir, copilul este conștient și nu se află în apă.

Adâncimea la care se află este de 16 metri, copilul fiind poziționat pe pompa cu care se scoate apa din puț.

Teleorman: Pompierii intervin pentru scoaterea unui copil de doi ani dintr-o fântână din Balta Sărată

 

Pompierii intervin marți pentru scoaterea dintr-o fântână a unui copil în vârstă de doi ani, în apropiere de Roșiorii de Vede, în comuna Balta Sărată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU „AD Ghica” Teleorman, Gelu Dragomir, copilul este conștient și nu se află în apă.

Adâncimea la care se află este de 16 metri, copilul fiind poziționat pe pompa cu care se scoate apa din puț.

La fata locului acționează trei autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și un echipaj medical aparținând SAJ. În sprijin au fost trimise un echipaj de salvatori, o autospecială CBRN și spitalul mobil, care au în dotare tunuri cu aer cald, din cadrul ISU București-Ilfov.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult