Acasa Actualitate-InternaSocial Cum a supraviețuit o noapte în pădure Aryan, băiețelul din județul Botoșani. “Ne-a povestit că a văzut lupul”

Cum a supraviețuit o noapte în pădure Aryan, băiețelul din județul Botoșani. “Ne-a povestit că a văzut lupul”

scris de C.P.
231 Afisari

Aryan, băiețelul de 2 ani și 7 luni din comuna Tudora, județul Botoșani, a fost găsit în viață, luni, după 25 de ore de căutări disperate.
Copilul ajunsese la mai mult de trei kilometri față de locul din care a dispărut. Trei polițiști l-au auzit în pădure, lângă un copac, în apropiere de Mănăstirea Vorona. Era speriat. Îi era frig și foame, însă acum este în afara oricărui pericol.

Monitorul de Botoșani a reconstruit, din mărturiile celor implicați în salvarea lui Aryan, momentele prin care copilul a trecut în noaptea petrecută în pădure, la minus cinci grade și sub amenințarea animalelor sălbatice.

Copilul a dispărut fără urmă, duminică, din casa unor cunoştinţe. Venise cu bunica în vizită. Iniţial, bătrâna nu s-a îngrijorat pentru că cel mic se juca adesea prin curte, însă, cum minutele se scurgeau fără ca acesta să apară, femeia a sunat disperată la 112.

La faţa locului au ajuns imediat zeci de echipaje de intervenţie. Vecinii au sărit şi ei în ajutorul salvatorilor. Cu toţii au început o misiune contra cronometru.

O cameră de supraveghere l-a suprins mergea spre pădure și a trecut pe lângă un canton. Autorităţile au anunţat dispariţia celui mic şi printr-un mesaj RoAlert.

Salvator: “Norocul lui probabil că a stat sub un copac, dacă stătea în câmp deschis, poate era altfel”
O armată de oameni a fost pe urmele băieţelului timp de 24 de ore. Într-un final, trei poliţişti l-au auzit de departe şi l-au adus pe braţe părinţilor.

„Probabil a fost cea mai importantă misiune din viaţa mea. Nu vă pot exprima în cuvinte. Sunt emoţionat. Am doi copii, fapt care m-a făcut să nu stau acasă, să ies la căutări”, a spus Ionuţ Chiraş, unul dintre cei trei poliţişti care l-au găsit pe micuţ.

Oamenii legii spun că în momentul în care a trecut pe lângă mănăstirile din zonă s-au rugat să dea Dumnezeu să-l găsească şi aşa s-a întâmplat. Aryan a petrecut o noapte în pădure, la minus cinci grade Celsius. A înfruntat lapoviţa şi ploile şi a ajuns la spital cu hipotermie. Băiatul a mers pe jos, prin stufăriş, ore bune. Ultima dată, Aryan fusese văzut pe camerele de supraveghere în zona cantonului silvic. Plângea şi o striga pe mama lui. La mai bine de patru kilometri din acest punct, în apropierea Mănăstirii Sihăstria Voronei, copilul s-a oprit. S-a ghemuit, epuizat, la rădăcina unui copac.

„Sunt cam trei ore de mers pe jos pentru un adult. Pentru un copil probabil vreo 4-5 ore. Norocul lui probabil că a stat sub un copac, dacă stătea în câmp deschis, poate era altfel”, a spus Laurenţiu Şerban, un alt poliţist implicat în acţiunea de salvare.

Tatăl lui Aryan: “Dumnezeu mi-a dat acest copil, Dumnezeu mi-a dat copilul înapoi”
Când au aflat că fiul e teafăr, părinţii lui Aryan nu s-au mai putut stăpâni. Tatăl pakistanez a îngenuncheat de fericire.

„Nu pot să descriu în cuvinte acest moment. Mulțumesc din inimă tuturor familiilor de România și tuturor celor care s-au implicat, în special celor din Tudora, Dumnezeu să vă binecuvânteze. Am fost trist, am plâns, dar în interiorul meu am avut sentimentul că Dumnezeu îmi va salva fiul. Dumnezeu mi-a dat acest copil, Dumnezeu mi-a dat copilul înapoi”, a spus tatăl lui Aryan.

Toţi cei implicaţi în evenimentul care a ţinut o comunitate întreagă cu sufletul la gură spun că totul a fost un miracol.

“A fost un miracol. Cu ajutorul lui Dumnezeu a fost bine. Dacă nu ar fi fost salvat de persoanele respective n-ar fi rezistat. În pădure sunt animale sălbatice și vremea nefavorabilă. Copilul a fost adus în parcarea mănăstirii. I-am dat un ceai, o banană, ca unui copil micuț, să se încălzească. Ne-am bucurat să fim de ajutor, mai ales pentru un copilaș. Putem spune că este o minune a Maicii Domnului.” a spus una dintre maicile schitului din Vorona.

Medicul Cătălin Mihailiuc: „Ne-a povestit că noaptea a văzut lupul, că era mic și el s-a urcat pe o creangă și lupul a plecat de la el”
Aryan este în afara oricărui pericol. A stat o noapte internat la Spitalul de Pediatrie Botoşani, iar miercuri s-a întoars acasă.

„Duminică, în jurul orei 16.00, a fost adus de o mașină a ambulanței, copilul dispărut în urmă cu 24-25 de ore, în pădure la Tudora. Stare generală, având în vedere istoricului lui, surprinzător de bună: conștient, cooperant, echilibrat hemodinamic, temperatură cu discret de hipotermie. Asta însemnând temperatura 33 grade Celsius. În rest, fără nicio altă marcă traumatică pe corp, fără leziuni. Starea generală: perfectă. Ne-a povestit că noaptea a văzut lupul, că era mic și el s-a urcat pe o creangă și lupul a plecat de la el. L-am internat pentru o supraveghere de 24 de ore, când a plecat din serviciul de urgență temperatura era deja de 37 de grade, copilul se alimenta singur. Au fost recoltate analize care sunt în limite normale. Mi se pare ciudat: în afară de faptul că avea mâinile și picioarele extrem de reci, copilul foarte prezent, vorbăreț. Mă întreb, totuși, cum un copil de doi ani a rezistat o noapte în pădure?! Totul e bine când se termină cu bine”, a precizat medicul primar Cătălin Mihailiuc, din cadrul CPU Pediatrie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult