Acasa Actualitate-InternaSocial Cum arată Sala Polivalentă de 70 milioane lei, din Cluj

Cum arată Sala Polivalentă de 70 milioane lei, din Cluj

scris de C.S.
155 Afisari

Noua Sală Polivalentă din Cluj-Napoca a fost inagurată, la mai bine de patru ani de la startul lucrărilor. „O adevărată bijuterie a sportului şi a divertismentului”, descrie primarul Emil Boc sala care a costat 70 milioane de lei.

Sala Polivalentă de 70 milioane lei, din Cluj.

Noua Sala Polivalentă din Cluj. (foto: Mediafax)

Primăria a început procedurile de recepţie, care vor dura până în 15 octombrie, după care sala va fi pregătită pentru concertul inaugural din 31 octombrie susţinut de James Blunt.

Sala Polivalentă dispune de o pardoseală demontabilă care permite practicarea mai multor sporturi, de un cub video unic în România, pe care se pot difuza imagini HD din timpul competiţiilor sportive, de tribune retractabile, care permit montarea unei scene pentru concerte sau spectacole, şi de o parcare subterană de 450 de locuri. De asemenea, există şi o sală de încălzire pentru sportivi, comparabilă cu o sală de sport, care va permite efectuarea de antrenamente.

Prima impresie a lui Boc este una extrem de pozitivă: ”avem de-a face cu o adevărată bijuterie a sportului şi a divertismentului. Noua Sală Polivalentă corespunde standardelor şi cred că va fi, pentru mulţi ani de aici înainte, cea mai frumoasă şi modernă din România, dacă nu cumva şi din Centrul şi Estul Europei”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS