Cum te poate omorî telefonul mobil | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaSocial Cum te poate omorî telefonul mobil

Cum te poate omorî telefonul mobil

scris de L.M.
5 afisari

Folosirea telefonului mobil creşte riscul de accident rutier cu 50%, relevă un studiu ştiinţific realizat de Comisia Europeană şi IRU.

Cum te poate omorî telefonul mobil

Cum te poate omorî telefonul mobil (foto: cellphonesafety.org)

Neatenţia este una dintre principalele cauze ale accidentelor produse în coloană (12,8%), precum şi ale celor în care este implicat un vehicul mare, reiese dintr-un studiu ştiinţific realizat de Comisia Europeană şi IRU (Uniunea Internaţională a Transporturilor Rutiere), transmite Agerpres.

„În cadrul studiului au fost analizate 624 de accidente în care au fost implicate vehiculele mari. Din analiza studiului reiese că folosirea telefonului mobil în timpul condusului distrage atenţia şoferului la nivel fizic (prin folosirea mâinilor pentru tastare); vizual (prin lectura ecranului); auditiv (prin sunetul telefonului şi chiar prin conversaţia în sine, care distrag atenţia şoferului); cognitiv. Distragerea cognitivă a conducătorului auto care foloseşte telefonul mobil în timpul rulării este însă de departe cea mai gravă, iar – în acest caz – folosirea dispozitivelor hands-free nu mai are nicio relevanţă”, a declarat Daniel Mazilu, subsecretarul general al Asociaţiei Române pentru Transporturi Rutiere Internaţionale (ARTRI).

Potrivit studiului citat, folosirea telefoanelor mobile în timpul condusului creşte probabilitatea producerii de accidente şi este cauza principală a spitalizării unei persoane din patru accidentate. Cei care folosesc foarte mult telefonul mobil în timpul condusului sunt de două ori mai expuşi accidentelor decât aceia care reduc la minim această activitate.

1 comentariu

Huhu Ciu 22-10-2012 - 17:00

Dea Dumnezeu ca dictatorul Basescu sa foloseasca cit mai mult telefonul mobil la volan.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult