Copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate vor beneficia, printre altele, de suport psihologic și educațional, rechizite și masă caldă în timp ce frecventează programele de tip afterschool sau „Școală după școală”, potrivit legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial pe 20 iulie.
Actul normativ precizează că proiectele destinate acestor copii pot fi inițiate de autoritățile administrației publice centrale și locale, furnizorii de servicii sociale acreditați, cultele recunoscute de lege, precum și orice alte instituții publice sau private cu atribuții în domeniul educației, sănătății și al protecției copilului.
De ce vor beneficia elevii
„ – servicii de suport educațional și psihologic, activități recreative și de socializare, tabere pentru copii, în vederea sprijinirii copiilor pentru traversarea perioadei dificile a separării de părinți;
– activități de evaluare și consiliere vocațională;
– suport material pentru a beneficia de servicii educaționale de calitate — rechizite școlare și masă caldă pe parcursul frecventării programelor de tip afterschool sau «Școală după școală», burse, cazare, decontare transport etc.;
– programe de educație parentală și consiliere pentru persoanele în grija cărora au rămas copiii;
– organizarea de rețele locale de intervenție pentru oferirea de servicii interinstituționale copiilor, prin crearea de structuri comunitare consultative;
– sprijin pentru copiii vulnerabili și familiile acestora, pe bază de management de caz;
– studii și cercetări ce țin de fenomenul de migrație și de dezvoltare a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate;
– furnizare de pachete integrate de măsuri educaționale și recreative axate pe cunoaștere, complementare, cu sprijinul acordat familiilor/aparținătorilor.”
Sursele de finanțare vor fi: bugetul de stat sau, după caz, bugetele locale, în limita bugetelor de venituri și cheltuieli prevăzute cu această destinație și fonduri europene.
„Ministerele de resort au obligația de a colabora cu autoritățile de management la elaborarea ghidurilor solicitanților ce vizează apeluri de proiecte finanțate din fonduri europene destinate copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate și persoanelor care se ocupă de creșterea și îngrijirea acestora pe perioada absenței părinților.
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se aprobă prin hotărâre a Guvernului normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 1081 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu completările aduse prin prezenta lege, elaborate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Educației, cu avizul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene”, potrivit legii.