Acasa Actualitate-InternaSocial Daniel Florentin Doman este noul director general RATB

Daniel Florentin Doman este noul director general RATB

scris de C.S.
7 afisari

Daniel Florentin Doman este, începând de astăzi, noul director general al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (Bucureşti). Noul şef RATB a fost desemnat prin concurs.

RATB are un nou director general, desemnat prin concurs.

Consiliul de Administraţie al RATB a hotărât, săptămâna trecută, validarea directorilor nominalizaţi de Comisia de evaluare şi selecţie, în baza rezultatelor finale obţinute de candidaţii la funcţiile de director general şi directori executivi.

Astfel, Daniel Florentin Doman ocupă funcţia de director general, Valeriu Bunea, fostul director interimar, va ocupa postul de director Programare şi Siguranţa Circulaţiei, Mariana Duţă – director Financiar – Contabilitate, Adrian Dragnea – director Mentenanţă şi Administrare Sisteme, Constantin Alecsandrescu – director Achiziţii şi Marketing, Ileana Savu – director Administrativ şi Asistenţă Socială, Gheorghe Cazan – director Uzina de Reparaţii.

Pentru că, în urma procedurii de evaluare şi selecţie a candidaţilor pentru postul de director Întreţinere Sisteme Energetice şi Cale de Rulare, niciunul dintre participanţi nu a îndeplinit punctajul stabilit de comisie, Consiliul de Administraţie al RATB a hotărât organizarea unui nou concurs pentru această funcţie.

Până la desemnarea noului director, interimatul va fi asigurat de Daniel Florentin Doman, prin preluare de atribuţii.

Până în prezent, funcţia de director general al regiei a fost ocupată interimar de Valeriu Bunea, după ce, la sfârşitul lunii iulie, fostul directorul general al RATB Adrian Câmpurean a demisionat.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult