Federaţia asociaţiilor de români din Europa (FADERE) a avertizat cǎ bolnavii romȃni nu vor mai fi tratați ȋn spitalele europene dacǎ Guvernul Romȃniei nu ȋși platește datoria cǎtre acestea.

De ce nu vor mai fi tratați bolnavii romȃni ȋn spitalele europene (humanappeal.ie)
Ȋntr-un comunicat remis miercuri, 17 septembrie, FADERE „cere Guvernului României să îşi plătească urgent datoriile către spitalele ţărilor europene. În caz contrar, spitalele din Europa nu vor mai efectua nicio intervenţie pentru bolnavii români care merg în străinătate să se trateze folosind cardul european”.
Federația subliniazǎ că tot mai mulţi români cu afecţiuni grave sau boli ce nu pot fi tratate în România aleg să fie operaţi în străinătate datorită tratamentelor mult mai eficiente accesând Formularul European C112 (introdus din 2007). ”Din cauza datoriei pe care România o are către unele spitale europene, acestea nu vor să mai efectueze intervenţii chirurgicale sau tratamente până ce Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a României nu virează suma care acoperă costurile acestora. Potrivit CNAS, România are o datorie de peste 200 de milioane de Euro, cu cele mai multe restanţe în Germania, Italia, Austria şi Franţa”, se menționeazǎ ȋn comunicatul de presǎ remis de mediafax.