Acasa Actualitate-InternaSocial De Rusalii, 12.000 de poliţişti pe stradă

De Rusalii, 12.000 de poliţişti pe stradă

scris de M.A.
4 afisari

Peste 12.000 de poliţişti vor fi pe stradă de Rusalii. Aceştia vor asigura ordinea pe timpul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh.

De Rusalii, 12.000 de poliţişti pe stradă

De Rusalii, 12.000 de poliţişti pe stradă

Poliţiştii vor acţiona pentru prevenirea tuturor faptelor antisociale, precum şi pentru menţinerea fluenţei şi siguranţei traficului rutier. În perioada 1 – 4 iunie, pe lângă dispozitivul curent, Poliţia Română a luat o serie de măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică, precum şi pentru asigurarea unei reacţii ferme şi a unei intervenţiei rapide la solicitările cetăţenilor.

Astfel, peste 12.000 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localităţile unde se vor desfăşura manifestări religioase, culturale, artistice şi sportive.

Din totalul poliţiştilor aflaţi în misiune, peste 7.700 sunt de la structurile de ordine publică, aproape 2.100 de la rutieră, peste 900 de la investigaţii criminale, aproape 640 de la Poliţia Transporturi, peste 170 de la investigarea fraudelor, 90 de la structurile de arme, explozivi şi substanţe periculoase, restul fiind de la alte formaţiuni.

Totodată, pentru prevenirea faptelor antisociale, zilnic, vor acţiona aproape 3.400 de patrule, aproximativ 2.000 dintre acestea fiind auto, iar restul pedestre. Pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi prevenirea evenimentelor rutiere, poliţiştii vor acţiona pe principalele tronsoane de drumuri naţionale şi europene. O atenţie deosebită va fi acordată arterelor ce converg către litoral, precum şi tronsonului Bucureşti – Valea Prahovei.

Structurile de poliţie transporturi vor patrula trenurile de călători, cu precădere pe rutele către staţiunile montane şi litoral, precum şi staţiile şi triaje de cale ferată. De asemenea, se vor avea în vedere aerogările internaţionale şi naţionale, precum şi porturile de la Marea Neagră sau de la Dunăre. În această perioadă, Poliţia Română va asigura, alături de partenerii cu atribuţii în domeniu, măsurile de ordine la 166 de manifestări publice de amploare (cu participarea a peste 1.000 de persoane) ce urmeaăză să aibă loc în 38 de judeţe, precum şi în municipiul Bucureşti.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult