Acasa Actualitate-InternaSocial Departamentul de Stat al SUA: Romania are probleme in eliminarea traficului de persoane

Departamentul de Stat al SUA: Romania are probleme in eliminarea traficului de persoane

scris de Ziua Veche
5 afisari

 

.Guvernul Romaniei nu indeplineste intru totul standardele minime in vederea eliminarii traficului de fiinte umane; totusi, guvernul depune eforturi semnificative in acest sens.


Desi peste jumatate dintre victimele identificate in 2009 au fost traficate in scopuri de munca fortata, guvernul nu a reusit nici acum sa raporteze luarea unor masuri ample in aceasta directie; mai exact, guvernul nu a elaborat statistici separate ale cazurilor de trafic in scopuri de munca fortata si ale cazurilor de trafic in scopuri de exploatare sexuala, nereusind astfel sa stabileasca numarul de anchete, puneri sub urmarire si condamnari pentru trafic in scopuri de munca fortata, ori numarul de victime asistate de catre guvern in perioada de referinta”, se precizeaza in Raportul Departamentului de stat al SUA privind Traficul de Persoane 2010.

 

Romania este tara de origine, tranzit si destinatie pentru barbatii, femeile si copiii traficati in special in scopul muncii fortate, precum si pentru femeile si copii traficati in scopul exploatarii sexuale. Barbati, femei si copii din Romania sunt traficati catre Spania, Italia, Republica Ceha, Grecia, Finlanda, Germania, Marea Britanie, Cipru, Australia, Franta si Statele Unite ale Americii in scopuri de munca fortata, inclusiv cersetorie fortata. Femei si copii din Romania sunt traficati catre Italia, Spania, Olanda, Marea Britanie, Grecia, Germania, Cipru, Austria si Franta, in scopuri de exploatare sexuala. Barbati, femei si copii din Romania sunt traficati pe teritoriul tarii in scopuri de exploatare sexuala si munca fortata, inclusiv cersetorie fortata si furturi marunte. Majoritatea victimelor identificate in 2009 au fost traficate in scopuri de munca fortata. Romania este tara de destinatie pentru un numar mic de femei din Moldova, Columbia si Franta, traficate in scopuri de prostitutie fortata. Majoritatea victimelor de origine romana identificate sunt traficate in scopuri de munca fortata, inclusiv cersetorie fortata.

(…) In martie 2009, guvernul a reorganizat principala agentie de lupta impotriva traficului de persoane, Agentia Nationala impotriva Traficului de Persoane (ANITP). Astfel, aceasta agentie nationala independenta ce are sarcina de a administra fondurile dedicate proiectelor de lupta impotriva traficului de persoane, a trecut in subordinea Inspectoratului General al Politiei Romane, din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor. Expertii au semnalat ca reorganizarea ANITP a avut un impact negativ asupra asistentei acordate victimelor. Mai exact, guvernul a colaborat mult mai putin cu ONG-urile ce lupta impotriva traficului de persoane si nu a alocat fonduri ONG-urilor pentru asistenta victimelor si pentru programe de prevenire a traficului de persoane. Drept urmare, circa 30 de ONG-uri ce lupta impotriva traficului de persoane si-au oprit activitatea ori si-au indreptat eforturile spre alte domenii decat lupta impotriva traficului de persoane, pentru a putea beneficia in continuare de fonduri de la buget. Unele dintre aceste ONG-uri ofereau asistenta esentiala victimelor, inclusiv adapost, consiliere, educatie vocationala si alte programe de reabilitare. Numarul victimelor care au beneficiat de asistenta platita de stat a scazut semnificativ pentru al doilea an la rand, iar guvernul a identificat un numar mult mai mic de victime comparativ cu perioada anterioara de raportare. ONG-urile si organizatiile internationale au semnalat faptul ca in urma reorganizarii ANITP, Romania nu mai are o adevarata agentie nationala care sa directioneze eforturile altor ministere ce au responsabilitati in domeniul luptei impotriva traficului de fiinte umane.

Recomandari pentru Romania: cresterea fondurilor dedicate programelor de asistenta a victimelor traficului de persoane, inclusiv alocarea unor fonduri pentru ONG-urile care ofera diferite servicii victimelor; imbunatatirea eforturilor de strangere a informatiilor referitoare la infractiunile de trafic de fiinte umane pedepsite prin Legea nr. 678/2001 si alte legi, prin elaborarea de statistici diferite pentru traficul de fiinte umane in scopuri de exploatare sexuala si pentru traficul de fiinte umane in scopuri de munca fortata; luarea de masuri in vederea anchetarii si pedepsirii actelor de traficare in scopuri de munca fortata si oferirea de asistenta victimelor traficului in scopuri de munca fortata; imbunatatirea eforturilor de identificare a potentialelor victime in randul categoriilor vulnerabile de populatie, precum imigrantii fara documente de identitate; continuarea organizarii de pregatire pentru judecatori pe tema sensibilitatii victimelor; cresterea numarului de victime trimise catre ONG-uri de catre oficialii guvernamentali; imbunatatirea comunicarii interministeriale si a coordonarii activitatilor de lupta impotriva traficului de fiinte umane; sporirea capacitatii autoritatilor locale de a oferi asistenta victimelor prin: organizarea de cursuri de pregatire pentru autoritatile locale, imbunatatirea comunicarii si a conducerii ANITP si alocarea de fonduri de la buget pentru ca autoritatile locale sa-si poata indeplini responsabilitatile in domeniul luptei impotriva traficului de persoane; continuarea eforturilor de stabilire si consolidare a parteneriatelor cu guvernele din regiune in scopul cresterii constientizarii de catre public a riscurilor traficului de persoane si a scaderii cererii.

Inceperea urmaririi penale

In perioada care face obiectul acestui raport, Romania a depus eforturi sustinute pentru aplicarea legii. Cu toate acestea, nu a prezentat numarul de anchete, puneri sub urmarire penala si condamnari ale traficantilor de persoane obtinute in intervalul de referinta. Romania interzice orice forma de trafic de fiinte umane prin Legea nr. 678/2001, care prevede pedepse cu inchisoarea intre 3 si 15 ani. Aceste pedepse sunt suficient de severe si proportionale cu pedepsele prevazute pentru alte infractiuni grave, cum este violul. in 2009, autoritatile au anchetat 759 de cazuri de trafic de fiinte umane, inclusiv unele demarate in 2008, in comparatie cu 494 de cazuri anchetate in 2008. in 2009, guvernul a trimis spre acuzare 303 persoane pentru trafic de fiinte umane, in comparatie cu 329 de persoane puse sub acuzare in 2008. in perioada de referinta, Romania a inregistrat 183 de condamnari pentru infractiuni implicand traficul de persoane, numar in crestere in comparatie cu 125 de persoane condamnate in 2008. in perioada de referinta, doar 39% (72 din cele 183) de persoane condamnate pentru trafic de persoane au executat pedepse cu inchisoarea; o persoana a fost condamnata la inchisoare pe o perioada de pana la 6 luni, 54 de persoane au fost condamnate la inchisoare pe o perioada cuprinsa intre 5 si 10 ani, 6 pesoane au fost condamnate la inchisoare pe o perioada cuprinsa intre 10 si 15 ani, iar un infractor minor a fost condamnat la inchisoare pe o perioada nespecificata public. Restul de 111 persoane gasite vinovate de trafic de persoane nu au primit pedepse cu inchisoarea. in 2009, autoritatile romane au incheiat parteneriate cu institutii omologe din cinci tari, in urma carora au fost arestate cel putin 16 persoane implicate in traficul de persoane si au fost identificate cel putin 107 victime. Nu au fost raportate cazuri de implicare a unor oficiali guvernamentali in activitati de trafic de persoane in perioada analizata in acest raport.

Protectia victimelor traficului de fiinte umane

In perioada care face obiectul acestui raport, Guvernul roman si-a redus semnificativ eforturile de protejare si acordare de asistenta victimelor traficului de fiinte umane. Spre deosebire de anul 2008, cand a acordat 270.000 de dolari unui numar de patru ONG-uri, in 2009, guvernul nu a alocat fonduri ONG-urilor care lupta impotriva traficului de fiinte umane si ofera asistenta victimelor. Lipsa fondurilor de la buget a cauzat o scadere semnificativa a numarului de victime care au beneficiat de asistenta din partea agentiilor guvernamentale si a ONG-urilor. in 2009, guvernul a identificat 780 de victime (inclusiv cel putin 416 victime ale traficului in scopuri de munca fortata si cel putin 320 de victime ale traficului in scopuri de exploatare sexuala), numar semnificativ mai mic comparativ cu numarul de 1.240 de victime identificate in 2008. 176 dintre victimele identificate in 2009 au fost copii, traficati atat in scopuri de munca fortata, cat si pentru prostitutie. Guvernul nu a luat masuri active de identificare a posibilelor victime in randul categoriilor vulnerabile de populatie, inclusiv in centrele de detentie a imigrantilor ilegali. Nici guvernul, nici ONG-urile nu au identificat victime de alta nationalitate in 2009. Desi guvernul a continuat sa administreze noua adaposturi pentru victimele traficului de fiinte umane, calitatea conditiilor din aceste adaposturi a variat si multe dintre victime au preferat adaposturile administrate de ONG-uri. Autoritatile locale au primit sarcina de a oferi victimelor acces la diferite tipuri de asistenta. Cu toate acestea, guvernul national nu a oferit autoritatilor locale fonduri, programe de pregatire sau indrumare, astfel incat autoritatile locale au fost practic incapabile de a aborda problema traficului de fiinte umane. Conform informatiilor prezentate de Guvern, aproximativ 365 de victime au beneficiat de forme de asistenta platita de stat, in comparatie cu 306 victime care au beneficiat de asistenta platita de stat in 2008. Alte 32 de victime au beneficiat de asistenta prin intermediul unor programe platite de organizatii non-guvernamentale, in comparatie cu cele 234 de victime care au beneficiat de asistenta oferita de ONG-uri in 2008.

Autoritatile guvernamentale au trimis toate cele 780 de victime identificate pentru a li se oferi asistenta, comparativ cu cele 540 de victime trimise pentru a li se oferi asistenta in 2008. Victimele au fost incurajate sa participe la anchetele si procesele deschise impotriva traficantilor de fiinte umane implicati in propriile cazuri. 158 de victime au depus marturie in 2009, numar in scadere semnificativa fata de cele 1.053 de victime care au sustinut eforturile de aplicare a legii in 2008. Conform legii, victimele de alta nationalitate primesc o perioada de reflectie de 90 de zile pentru a hotari daca doresc sa coopereze intr-un demers penal. Cu toate acestea, in practica, niciuna dintre victimele de alta nationalitate nu a folosit aceasta perioada de reflectie. Legea permite victimelor de alta nationalitate sa solicite un permis de sedere temporara si sa ramana in tara pana la incheierea anchetei si a procesului. in 2009, niciuna dintre victime nu a solicitat si primit permis de sedere temporara. Desi, in general, drepturile victimelor au fost respectate, iar victimele identificate nu au fost pedepsite pentru actele ilegale comise in timp ce erau traficate, unii judecatori au demonstrat lipsa de respect fata de femeile cazute victime ale traficului in scop de exploatare sexuala, ceea ce le-a descurajat pe victime sa participe la anchete si procese.

Prevenirea traficului de fiinte umane

In perioada la care face referire prezentul raport, Romania si-a mentinut eforturile de informare asupra traficului de fiinte umane si de prevenire a acestuia. Guvernul a desfasurat o campanie de constientizare a pericolului reprezentat de traficul de persoane in scop de exploatare sexuala, numita „Omul cu doua fete”. Conform estimarilor, campania desfasurata pe o perioada de trei luni si constand in difuzarea de spoturi TV si radio, precum si plasarea de afise in mijloacele de transport public, a avut o audienta de 620.000 de persoane. Guvernul a desfasurat de asemenea o campanie de informare si constientizare, al carei public tinta a fost reprezentat de 30.000 de scolari si 530 de profesori. In iunie 2009, guvernul si-a incheiat campania de reducere a cererii cu tinta explicita pe clientii potentialelor victime ale prostitutiei si muncii fortate.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult