Acasa Actualitate-InternaSocial Digul de la Galati, finalizat. Viitura este asteptata pe 10 iulie

Digul de la Galati, finalizat. Viitura este asteptata pe 10 iulie

scris de Ziua Veche
2 afisari

 .

 UPDATE 19.05: Lui Basescu ii da inundatia cu virgula 

Presedintele Traian Basescu a declarat, marti, la Galati, ca, fiind un om cu pregatire tehnica, aduna debitul Prutului cu al Dunarii si cu cel actual al Siretului si nu rezulta inundatie.”Adun debitul Prutului cu debitul Dunarii si cu debitul actual al Siretului si nu imi iese inundatie”, a spus Basescu, precizand ca face acest calcul asa cum il face orice om cu pregatire tehnica, asa cum este el, informeaza Mediafax.

 

„Convingerea mea esta ca digul care a fost ridicat la Galati va rezista. Concluzia este ca digul va rezista. Nici acolo (la Cotu Pisicii – n.r.) nu sunt oamenii bucurosi pentru astfel de solutii, dar echipa noastra, impreuna cu cele ale ANAR, a stabilit care ar fi zona unde s-ar putea crea bresa, dar convingerea mea este ca nu o vom face”, a declarat, marti, ministrul Blaga.

El a precizat ca, intr-o astfel de situatie, cinci localitati si 30.000 de hectare de teren agricol ar fi partial inundate, iar aproximativ 7.000 de persoane vor fi afectate.

 

UPDATE 15.45Presedintele Traian Basescu, care a inspectat, marti, digul construit pentru apararea municipiului Galati, le-a spus jurnalistilor, intrebat fiind cum i se pare constructia, ca aceasta este singura solutie, transmite Mediafax. La insistentele unui jurnalist, care l-a intrebat despre varianta spargerii digului de la Cotu Pisicii, presedintele, care se urcase deja in masina, a facut un semn cu mana, de respingere, spunand: „Hai, lasa, Doamne fereste sa se ajunga la asta!”, reiterand ca digul de la Galati va rezista. Seful statului a ajuns in municipiul Galati in jurul orei 15.15 si a inspectat digul, urcandu-se pe acesta. El a dat mana cu doi-trei oameni, dupa care le-a spus jurnalistilor: „Dati-va inapoi, nu pot sa vad nimic de voi, va dau apoi o concluzie”. 

 

Guvernul nu va finanta reconstructia caselor aflate in zonele inundabile, a precizat, marti, la Botosani, premierul Emil Boc.
El a cerut populatiei si autoritatilor locale, care doresc sa reconstruiasca locuintele in zonele inundabile, sa isi asume atat riscul, cat si cheltuielile, transmite Agerpres. „Un lucru sa fie foarte clar! Nu vom sprijini reconstructia caselor in zonele inundabile, adica in albia raurilor si in alte zone stabilite de catre cei abilitati. Acolo, noi nu ne vom mai implica. Daca vreti sa o faceti sau daca oamenii vor sa o faca, sa o faca pe cont propriu. Sa nu mai spere vreodata la vreun sprijin din partea statului. Acolo nu se va putea ridica sub nicio forma, pentru ca ce cladim ziua stricam noaptea”, a avertizat Boc. Seful Executivului, care a participat la sedinta Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Botosani, a anuntat ca prioritatea o reprezinta refacerea Dorohoiului, pentru „a aduce si aici normalitatea”.  

 

Comisarul european pentru Cooperare Internationala, Ajutor Umanitar si Raspuns la Situatii de Criza, Kristalina Gheorghieva, va face, vineri, o vizita in Romania, a anuntat, marti, purtatorul sau de cuvant, Ferran Tarradellas Espuny. „Vizita are loc vineri, un lucru important deoarece atunci este anuntata o viitura puternica ce ar putea provoca noi inundatii”, a explicat oficialul european, potrivit Mediafax. El a adaugat ca noi tari s-au oferit sa ajute Romania, remarcand faptul ca o parte dintre acestea au fost, la randul lor, grav afectate de inundatii recente. Astfel, potrivit lui Ferran Tarradellas Espuny, Ungaria a oferit ajutor, printre care 10 pompe si doua generatoare electrice, Polonia a oferit doua containere cu material pentru combaterea efectelor inundatiilor, o echipa de 23 de specialisti si patru pompe de capacitate mare. Bulgaria a oferit la randul ei ajutor constand dintr-o echipa de 20 de persoane, 40 de pompe si mai multe barci. Ferran Tarradellas Espuny a anuntat, luni, ca, dupa activarea de catre autoritatile de la Bucuresti a Mecanismul UE de Protectie Civila, patru tari au oferit sprijin: Austria, Belgia, Franta si Estonia.

————-

Digul de aparare a municipiului Galati, care se intinde pe o lungime de patru kilometri si jumatate, este aproape finalizat, la realizarea acestuia utilizandu-se pana acum peste 250.000 de saci cu nisip, care sustin hidrobarajul, a anuntat, marti, purtatorul de cuvant al Prefecturii Galati, citat de Agerpres. Dunarea va atinge duminica, 10 iulie, la Galati, nivelul maxim de 687 cm, cu 24 cm peste cota istorica atinsa in anul 2006, conform prognozelor Administratiei Nationale Apele Romane. Dunarea va atinge duminica, 10 iulie, la Galati, nivelul maxim de 687 cm, cu 24 cm peste cota istorica atinsa in anul 2006, conform prognozelor Administratiei Nationale Apele Romane. Se fac in continuare lucrari de suprainaltare si consolidare, in functie de cotele de nivel, si se realizeaza un stoc de saci care sa poata fi utilizati in zonele cu infiltratii. De asemenea, se vor instala motopompe, care ca poata fi utilizate in caz de necesitate pentru evacuarea apei din incinte. Un numar de 150 de specialisti de la Sistemele de Gospodarire a Apelor Galati, Arges, Mures, Vaslui, Botosani, Bihor monitorizeaza lucrarile realizate de cei peste 1.400 de pompieri, jandarmi, militari si voluntari. In cursul acestei zile, vor sosi la Galati si echipamentele trimise de Belgia si Austria pentru a sprijini eforturile de reducere a efectelor inundatiilor. Este vorba despre cinci generatoare electrice, 11 motopompe cu furtunuri, o instalatie de purificare a apei si 5.000 de recipienti, din Belgia, zece motopompe si trei generatoare electrice din Austria.

Marti, la intrarea in tara, Dunarea avea un debit de 12.120 mc/s, fiind in scadere, comparativ cu maximul atins de 13.300 mc/s (al doilea debit maxim atins pe Dunare in ultima perioada), dar peste media multianuala a lunii iulie (5.350 mc/s). Dunarea depaseste cotele istorice din anul 2006 in trei sectiuni: Braila – cu 24 cm, Galati – cu 14 cm si Fetesti – cu 32 cm. Conform prognozelor INHGA, Dunarea va atinge nivelul maxim la Galati in data de 10 iulie, cu un nivel de 687 cm (in crestere cu 10 cm fata de cel de marti), fiind cu 24 cm peste cota istorica inregistrata in anul 2006.
Siretul, in schimb, scade vertiginos, cota la sendreni fiind mai mica cu 32 de centimetri, fata de luni dimineata. Acesta este efectul deversarilor controlate din acumularile Calimanesti si Movileni, debitul raului (la deversare) ajungand marti la circa 1.200 de metri cubi/secunda, o jumatate din varful de sarcina al acestei perioade. Numai la sendreni, pentru consolidarea si suprainaltarea digului de aparare s-au folosit pana acum peste 100.000 de saci cu nisip si pamant.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult