Acasa Actualitate-InternaSocial Dorin, fiul regelui Cioabă, nu a cerut bani, ci sprijin consular

Dorin, fiul regelui Cioabă, nu a cerut bani, ci sprijin consular

scris de A.B.
9 afisari

Dorin, fiul autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă, a declarat luni, pentru Agerpres, că nu a cerut bani statului român pentru achitarea facturii de spitalizare a tatălui său de la spitalul din Turcia, ci sprijin consular pentru întocmirea actelor.

Dorin Cioaba

„Nu am cerut bani de la statul român. Noi am cerut sprijin consular pentru întocmirea actelor. De asemenea, dorim să se clarifice cu asigurarea. Tata era asigurat în România, plătea asigurările de sănătate”, a explicat Dorin Cioabă.  El speră să-şi aducă tatăl „luni seară sau cel târziu marţi, în funcţie de cât de repede se rezolvă cu actele”.

Împăratul Iulian al romilor a anunţat că urmează trei zile de funeralii pentru autointitulatul rege al romilor, decedat duminică în spitalul Akdeniz Universitesi din Antalya, după care va avea loc înmormântarea în Cimitirul Municipal din Sibiu, unde Florin Cioabă va fi înhumat lângă părinţii săi.

”Trei zile de mâine încolo vor fi funeralii, pregătiri de înmormântare. Femeile trei zile nu fac mâncare, cât e mortul în casă, mănâncă numai mâncare rece. Nu spală. Nu se piaptănă. Femeile nu poartă doliu. Nu se îmbracă în haine negre. Acestea sunt obiceiurile la noi. Bărbaţii vin trei zile la priveghi, se rânduiesc, de seara până dimineaţa. Dimineaţa le iau alţii locul, vor fi trei zile şi trei nopţi de priveghi. După asta, va fi doliu de 30 de zile, nu se vor face nunţi, nu se vor face botezuri pe tot cuprinsul ţării. Noi suntem romii nomazi şi căldărari, sunt 27 de caste de romi”, a explicat împăratul Iulian.

El a adăugat că Florin Cioabă va fi îngropat fără sceptru şi fără coroană, acestea rămânând urmaşului său la tron.

16 comentarii

BULA 19-08-2013 - 10:25

Asa da ! Asa trebuie sa arate un adevarat rege, cu slanina pe el, inclusiv in cap.

CONGO 19-08-2013 - 13:22

are doua licente imi pare

BULA 19-08-2013 - 15:36

Acum se dau diplomele si daca nu dai prin salile de examen (ca pe la cursuri nici nu se pune problema). Asa se procedeaza la facultatile de stat care duc lipsa de clienti. Profii se tem de somaj si raporteaza studenti peste numarul real. La facultatea la care lucrez eu, cam o treime din numarul de studenti vin la cursuri si laboratoare.
Si doar n-o sa zici ca umflatul asta se pricepe la ceva ?!

Ionel 19-08-2013 - 10:33

Exista firme specializate care din cenusa mortului dupa incinerare pot sa faca diamante . Asta inseamna ca o parte din cenusa dupa ce e cernuta e cristalizata in prese speciale.

Ereticul 19-08-2013 - 10:35

Problema asigurarilor este simpla: pentru excursii intr-o tara non UE se face inaintea plecarii o asigurare facultativa, care costa intre 20 si 90 lei, in functie de cat de mult vrei sa te asiguri. Incidentele survenite pe teritoriul tarilor non UE nu sunt prinse in asigurarile romanesti de sanatate.

pathfinder 19-08-2013 - 13:29

Revin cu intrebarea:
„Regele asta al tiganilor de ce nu si-a facut asigurare inainte de a pleca in Turcia?”

Antibasistul 19-08-2013 - 14:05

Pentru ca era convins ca prietenul lui, Basescu plateste, DIN BANII POPORULUI!

pathfinder 19-08-2013 - 14:11

BANII POPORULUI !?!?! 🙂

Curioasa exprimare.
E din vremea PCR-ului.
Au reluat-o astia de la haznale?

Antibasistul 19-08-2013 - 14:58

Basistule fara minte, ca toti basistii, poporul plateste taxe si impozite statului, deci tot ce plateste statul o face din banii platitorilor de taxe, POPORUL!!

Ionel 19-08-2013 - 15:04

Incinerarea e un act ecologic si poate deveni si o afacere cu profit daca cenusa e transformata in diamante. E o varianta mult mai atragatoare decit sa-mi treaca prin creier citeva rime sau carcalaci. Voi ce preferati? E o gluma.

Antibasistul 20-08-2013 - 15:00

Esti un diversionist basist INFECT!

Antibasistul 19-08-2013 - 14:55

Basistule fara minte, ca toti basistii, poporul plateste taxe si impozite statului, deci tot ce plateste statul o face din banii platitorilor de taxe, POPORUL!

urbos 19-08-2013 - 16:58

Ce frumusel e, ar trebui sa-l infieze Bashina.

UnUL 19-08-2013 - 18:38

… bolborosi balega puturoasă de Urbos Bubos.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 19-08-2013 - 17:27

,,Băsescu s-a făcut de râs

Prin noile informaţii care au apărut în cazul sumei reale ce trebuie achitată spitalului din Turcia, Traian Băsescu, prin ultimele sale două intervenţii, s-a cam făcut de râs. Să soliciţi – direct sau prin consilierii prezidenţiali – facilităţi şi sprijin de la stat pentru Florin Cioabă peste limitele legii, mai ales în situaţia în care familia îşi permite cheltuieli exorbitante cu ceremonia funebră (coşciug aurit cu aer condiţionat, peste 100.000 de participanţi la înmormântare, fecioare care să cadreze cortegiul funerar etc.), nu dă deloc bine pentru Traian Băsescu.

Nu ne aducem aminte ca Traian Băsescu să fi insistat şi să fi intervenit şi pentru alte cazuri medicale limită, ne referim la cele mediatizate şi pentru care diverse fundaţii au deschis conturi bancare pentru sprijin financiar. De asemenea, în cazul tragediei din Muntenegru, Traian Băsescu nu a mişcat niciun deget, dar atunci guvernanţii s-au mişcat foarte bine.

Aşa cum mulţi analişti politici deja s-au pronunţat, intervenţiile lui Traian Băsescu au fost (sunt) pur electorale, el încercând să profite de decesul lui Florin Cioabă pentru a-şi mai asigura pentru favoriţii săi, PMP, EBA etc., voturi în anul electoral 2014.”

Sursa Cotidianul

Pribeagul 19-08-2013 - 18:26

“Nu am cerut bani de la statul român….”

Printule, cine ar putea sa creada ca ar fi posibil sa faci asa ceva? Poate niste rau-voitori au vrut sa arunce cu noroi in curtea regala. Rusine sa le fie!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult