Acasa Actualitate-InternaSocial Ecaterina Andronescu, despre Ordonanţa privind educatorii şi învăţătorii

Ecaterina Andronescu, despre Ordonanţa privind educatorii şi învăţătorii

scris de M.A.
12 afisari

Ecaterina Andronescu a dat vineri detalii despre Ordonanţa privind educatorii şi învăţătorii. Potrivit fostului ministru al Educaţiei, OUG 92/2012 corectează o serie de „aberaţii” din Legea Educaţiei asumată în Parlament de fosta guvernare PDL.

Ecaterina Andronescu

Ecaterina Andronescu, despre Ordonanţa privind educatorii şi învăţătorii

Într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu a dorit să facă o serie de precizări care să ducă la „restabilirea adevărului”, pornind de la Legea Educaţiei, afirmând că ordonanţa reintroduce funcţiile de educator, educatoare, învăţător, învăţătoare, eliminate prin Legea Funeriu.

Legea Educaţiei, prin articolul 247 – alineatele b şi c – precizează că în sistemul de învăţământ, pentru învăţământul preşcolar există funcţia de profesor pentru învăţământul preşcolar, pentru învăţământul primar există funcţia de profesor pentru învăţământul primar. Legea anterioară prevedea pe lângă aceste funcţii care presupun studii superioare şi funcţiile de educator, educatoare, învăţător, învăţătoare. Ca urmare din lege dispărând aceste funcţii, nu mai aveam posibilitatea nici măcar a salarizării a circa 40.000 de educatori, educatoare, învăţători, învăţătoare care se află în acest moment încadraţi în sistemul de învăţământ. Cineva, nu spun cine, că n-are rost, spune ‘bine, dar cum a fost salarizat acest personal de la apariţia legii din februarie 2011 până acum?’ Prin legea salarizării, care prevedea aceste funcţii, pentru că era elaborată după legea veche a învăţământului. Acum se schimba legea salarizării, nemaiexistând aceste funcţii, legea salarizării nu mai avea de ce să cuprindă aceste funcţii în legea învăţământului. Evident că nici legea salarizării nu mai avea de ce să le cuprindă”, a spus Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei.

Potrivit acesteia, legea învăţământului lichidează practic liceele pedagogice.

„Ne uităm în istorie şi nu putem să nu afirmăm cât se poate de răspicat faptul că absolvenţii acestor licee pedagogice au alfabetizat România, de dincolo de Spiru Haret şi până în zilele noastre. Liceele pedagogice au fost şi sunt licee cu performanţă şi ca urmare este o mare pierdere pentru sistemul de învăţământ să lichidăm ce avem bun şi performant. Ordonanţa 92/2012 vine să corecteze aceste deficienţe majore, ca să mă exprim academic, în legătură cu legea învăţământului, reintroduce funcţiile de educator, educatoare, învăţător, învăţătoare, ca urmare creează statutul legal pentru cele peste 40.000 de cadre didactice care ocupă în prezent aceste funcţii în sistemul de învăţământ. În acelaşi timp, legea reaşează în legalitate liceele pedagogice, subliniind cu două linii că această reintroducere şi reaşezare a liceelor pedagogice vin şi ca o cerinţă a acestor licee care au asociaţie”, a arătat vicepreşedintele PSD.

Potrivit acesteia, Legea 1/2011 mai introduce un element de noutate „care nu poate fi găsit nicăieri” – încearcă să echivaleze învăţătorii şi educatorii care au doar studii liceale, dar care au o anumită practică de un număr de ani în sistem, această practică cu diploma de licenţă.

„Pe bună dreptate, acceptând o asemenea formulă n-am face decât să trimitem în derizoriu programele de licenţă pe care sistemul nostru de învăţământ le are. Dar culmea culmilor este că, prin metodologia pe care colectivul d-lui Funeriu, împreună cu dl. Funeriu o elaborează în 2011, stabileşte prin această metodologie că, dacă nu se pot echivala studiile în patru ani, cei care nu primesc echivalarea pleacă din sistem. Şi atunci te întrebi cât sunt de corecţi oamenii aceştia? Ori nu mai ştiu ce-au scris în metodologiile proprii ori pur şi simplu aruncă praf în ochii oamenilor”, a precizat fostul ministru al Educaţiei, transmite Agerpres.

Ecaterina Andronescu a mai spus că OUG 92/2012, care stabileşte statutul de legalitate atât pentru liceele pedagogice, cât şi pentru funcţiile de educator şi învăţător, la propunerea Direcţiei de avizare din Ministerul Justiţiei, a introdus „acel mult discutat articol” conform căruia se acordă un interval de şase ani pentru ca cei care au făcut doar studii liceale să poată parcurge studiile de licenţă.

”Am acceptat acest articol, pentru că nicio ordonanţă nu parcurge procedurile parlamentare într-un termen atât de îndelungat. Ca urmare am acceptat pentru că ordonanţa nu este lege, vine în Parlament, parcurge toate procedurile parlamentare şi este dreptul senatorilor şi deputaţilor de a aduce amendamentele şi corecturile necesare în aşa fel încât în momentul în care primeşte legea de aprobare a ordonanţei să fie o lege care să dea stabilitate sistemului şi să nu introducă niciun fel de mesaje negative către sistem. Dar chiar şi în condiţiile existenţei acestui articol metodologia d-lui Funeriu stabilea patru ani, ordonanţa stabileşte şase ani, despre aceste lucruri vorbim astăzi”, a explicat Andronescu

15 comentarii

BULA 18-01-2013 - 16:05

De ce se echivaleaza diploma de studii superioare de lunga durata, facute inainte de sistemul Bologna, cu diploma de licenta de acum ? Corect ar fi sa fie echivalata cu licenta + masterat, desi atunci se intra la facultate cu examen (si concurenta mare) si se facea mai multa carte decat in prezent. Ce se va intampla cu profesorii care au absovit inainte de ’90 cu medii mari (unii chiar sefi de promotie) si care au experienta didactica de zeci de ani de predare ? Vor fi dati afara si inlocuiti cu ciumetii care au masterat ? Sa mai faca inca doi ani de masterat, cand ei au trecut deja prin disciplinele respective sau ceva echivalent ?

Cercul 18-01-2013 - 22:44

Se echivaleaza 4 ani pe sistem vechi cu 3 ani pe sistem nou pentru ca studiile superioare sunt definite prin nivelul la care sunt predate disciplinele generale si de specialitate nu de durata studiilor. Doua licee pedagogice absolvite totalizeaza mai multi ani decat 3 ani la matematica studii superioare de licenta, dar tot nu se pot numi studii superioare. Daca ai fi facut o licenta stiai si tu diferenta intre liceu si facultate(si poate si intre liceu si scoala generala).
Unul care termina 3 ani la matematica, litere(sau alta facultate teoretica) va fi mereu superior unuia cu 6 ani de arhitectura( sau alta facultate vocationala). De ce? E vorba de nivelul de abstractizare, de solicitare a neuronilor. Situatia se mentine chiar daca arhitectul, artistul, inginerul mai fac 3 ani de doctorat.
Inca ceva: Cred ca stii(sau poate habar n-ai) ca unele discipline care se faceau in anii de facultate, se studiau si prin anii mari de liceu(la liceele bune nu la SAM-uri). Din cauza asta dupa tine astia cu liceul n-ar mai trebui sa faca anii aia de facultate ?

ValVerde 19-01-2013 - 01:23

Iar i-au dat drumul lu’ asta.
Are si Bula dreptate cu taierea bugetului la sanatate…

teo 18-01-2013 - 19:00

Stimata doamna,esti o proasta ! Nu degeaba oamenii te-au poreclit Abramburica !

urbos 19-01-2013 - 16:13

Basistule o mai phooti pe ma-ta?

Pribeagul 19-01-2013 - 18:24

„ordonanţa reintroduce funcţiile de educator, educatoare, învăţător, învăţătoare,”

Ce de functii! 🙂

Pribeagul 20-01-2013 - 17:55

Daca veni vorba, totusi, cum se echivaleaza vechile studii: subingineri – 3 ani, studiile umaniste in general de 4 ani, ingineri – 5 ani, medicina – 6 ani + rezidentiat, cu noua terminologie? Anii de studii au ramas cam aceiasi, doar termenii utilizati sunt altii. Exista vre-o echivalenta?

Nu de alta, dar n-as vrea sa postez vre-un CV… depasit. 🙂

geek-a-contra 20-01-2013 - 18:05

5 ani de facultate de mecanica de dinainte de ’89 se echivaleaza in sua cu MSME (master’s of sciences in mechanical engineering). presupun ca altii cu alte specialitati pot completa lista de echivalari

geek-a-contra 20-01-2013 - 18:06

p.s. dar nu automat: trebuie facuta o cerere la o comisie abilitata sa faca asemenea echivalari

ValVerde 20-01-2013 - 18:31

Geek, cum se numeste comisia?

Acum multi ani, mi-au echivalat BS.
Nu am mai incercat de atunci.

(Am facut masterul degeaba ?? 🙂 )

geek-a-contra 20-01-2013 - 18:34

zau nu mai tin minte, era prin 2002. si nici nu am hirtiile la indemina. sorry…

digital 20-01-2013 - 18:35

hai,folcroristule,dă-i cu masterele,că ș-așa nu te poate verifica nimeni!
hahaha!
unde le-ai făcut,pe wikipedia?!

Antibasistul 20-01-2013 - 18:36

Da l-ai facut degeaba, a vazut toata lumea ca tot fara minte ai ramas.

geek-a-contra 20-01-2013 - 19:01

@ pribeagul: vezi acilea http://www.naces.org/members.htm. cred ca eu am mers pe Foreign Academic Credential Service, Inc. am fost inspirat sa iau de la facultate o copie legalizata dupa foaia matricola, dar a trebuit sa fac o copie tradusa si notarizata la fata locului.

geek-a-contra 20-01-2013 - 19:02

raspuns si ptr val….

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult