Acasa Actualitate-InternaSocial Evaluarea naţională. Cum se completează fişa pentru înscrierea la liceu

Evaluarea naţională. Cum se completează fişa pentru înscrierea la liceu

scris de D.S.S.
1 afisari

Fişele de înscriere se completează de către fiecare elev în parte, însoţit de parinte şi sub îndrumarea dirigintelui. Profesorii recomandă elevilor să completeze cât mai multe opţiuni, însă şansele de a prinde loc la liceu sunt sigure. Motivul: există aproximativ 220.000-230.000 de candidaţi care vor fi împărţiti pe 235.000 de locuri existente. 

Cum se completează o fişă de înscriere 

Codul numeric personal (câmp obligatoriu)
Data naşterii (câmp obligatoriu)
Numele (câmp obligatoriu)
Iniţiala tatălui (câmp obligatoriu)
Prenumele (câmp obligatoriu)
Cod judeţ – codul şcolii de provenienţă (câmp obligatoriu). În primul set trebuie introdus codul judeţului (exemplu: B – Bucureşti), iar în al doilea set – codul şcolii de provenienţă, care poate fi găsit în broşura editată de Inspectoratul Şcolar Judeţean sau în lista şcolilor din secţiunea Planul de scolarizare 2011. 

Vezi AICI codurile şi specializarile fiecărui liceu 

Denumire (câmp obligatoriu) – reprezintă numele şcolii de provenienţă.

Media evaluare naţională (câmp obligatoriu) – media generală obţinută de candidat la evaluarea naţională susţinută în clasa a VIII-a

Media tezelor naţionale – media candidatului la tezele cu subiect unic susţinute în clasa a VIII-a pentru seriile 2008 şi 2009 (respectiv media la testele naţionale pentru seriile 2004-2007)

Media claselor V-VIII (câmp obligatoriu) – media candidatului pe parcursul celor 4 ani de studiu.
Media admitere (câmp obligatoriu) – media de admitere a candidatului calculată conform formulei din algoritmul de repartizare

Opţiuni (câmp obligatoriu) – reprezintă lista opţiunilor alese de candidat

Diriginte (câmp obligatoriu) – semnătura dirigintelui candidatului.

Candidat (câmp obligatoriu) – semnătura candidatului.

Părinte (câmp obligatoriu) – semnătura părintelui candidatului

Ordinea opţiunilor de pe fişă este foarte importantă! Prima opţiune scrisă este luată în considerare înaintea celorlaltor opţiuni. Fiecare opţiune este formată din 3 cifre. Codul opţiunilor se pot prelua de AICI. 

La data de 12 iulie va avea loc repartizarea, publicarea listelor cu cei admişi şi cei respinşi fiind stabilită pentru 13 iulie. Următoarele două săptămâni, cei admişi au timp să-şi confirme intrarea la liceu. 

Model Fişă de admitere la liceu 

Algoritmul de repartizare la liceu

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult