Acasa Actualitate-InternaSocial Fosta gimnastă Corina Ungureanu și-a distrus limuzina

Fosta gimnastă Corina Ungureanu și-a distrus limuzina

scris de C.S.
1 afisari

Corina Ungureanu a fost implicată într-un accident rutier produs pe drumul european E85. Mașina în care se afla fosta campioană mondială la gimnastică a fost acroșată de un alt autoturism. Nu există răniți.

Corina Ungureanu, dublă campioană mondială la gimnastică.

Accidentul s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 17.45, când autoturismul Audi A6 în care fosta gimnasta se afla pe bancheta din spate şi care era condus de către fratele său, Cătălin Ungureanu, a fost lovit de un autoturism BMW înmatriculat în Italia, condus de un cetăţean român.

Potrivit martorilor, şoferul maşinii cu număr de Italia a făcut o depăşire imprudentă, iar autoturismul a derapat şi a acroşat alte două autovehicule care veneau din sens opus, între care şi cel în care se afla Corina Ungureanu.

„Eram pe bancheta din spate şi am văzut cum o maşina de pe contrasens vine direct spre noi. Impactul a fost teribil şi pot să spun că ne-am trezit pe câmp cu maşina serios avariată. Important este că nimeni dintre persoanele implicate în accident nu a suferit răni grave”, a declarat fosta gimnastă.

Autoturismul Corinei Ungureanu a fost grav avariat în urma accidentului şi nu avea încheiată asigurarea CASCO, iar pentru recuperarea prejudiciului fosta gimnastă ar putea să se adreseze instanţei.

Corina Ungureanu este dublă campioană cu echipa de gimnastică a României în anii 1997 şi 1999, campioană europeană cu echipa în 1998 şi campioană europeană la sol în 1998. În prezent, ea este antrenor la Ploieşti.

5 comentarii

neacsum 03-03-2014 - 14:39

„Corina Ungureanu si-a distrus limuzina” Trei minciuni in 3 informatii. In primul rand ca nu Corina a condus si nu este ea vinovata de lovirea masinii. Deci NU SI-A DISTRUS EA MASINA . In al doilea rand ca masina nu i-a fost distrusa, a fost doar avariata, distrusa ar insemna sa nu mai poata fi reparata, adica avaria este de peste 80%. Cum inca nu a fost analizata, este o parere personala in incercarea de a da o veste cat mai „teribila” In al treilea rand, AUDI nu intra la categoria limuzine, autorul articolului ori nu stie ce inseamna limuzina, ori din nou incearca sa socheze in stilul PRO tv si al altor televiziuni sau al ziarelor gen Can-Can, Show bizz sau mai stiu eu cum . Leopardul sare gardul.

pathfinder 03-03-2014 - 14:50

🙂
Cand ai dreptate, ai dreptate!

ionisus 03-03-2014 - 19:45

Adevarat, si nici nu-i trebuie CASCO, de vreme ce vinovat de accident este conducatorul BMV-ului, isi repara masina pe RCA-ul acestuia.

digital 03-03-2014 - 20:03

ai văzut tu, italian cu RCA?!

digital 03-03-2014 - 20:02

Audi o fi vreo căruță!
sau poate e trotinetă!
hahaha!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult