Vineri, bunul meu coleg, Rene, isi incepea editorialul cu o intentie ce-i bantuia somajul vremelnic – sa se lase de fumat. De toata isprava gandul, pentru sanatatea lui si a tuturor locuitorilor planetei, de la cei apropiati si pana-n Laponia lui Mos Craciun. Dar mai e un motiv pentru care si romanii ar trebui sa mai rareasca cuiele la coparseu. De cand s-a interzis treptat fumatul in spatiile publice inchise in aproape toate tarile Uniunii Europene (dar pana in 2012 se termina si cu paradisurile fumegatoare), dependentii de nicotina au inceput sa aiba serioase probleme si de imagine, nu numai de sanatate.
Daca fumatul a fost de secole privit cu nepasare, ingaduinta, chiar admiratie uneori, iata ca de cativa ani incoace a devenit un obicei tot mai blamat, iar fumatorii, niste paria. La noi, inca nu e asa de grav. De bine, (mai mult) de rau, in Romania, tot mai gasesti un restaurant, o cafenea, o camera de hotel, un hol, o gara, o scrumiera in fata cladirilor de birouri. Si, daca nu, exista marele cos de gunoi, strada sub cerul liber.
Dar ia sa fii fumator si sa treci granita spre lumea civilizata! Singurul loc unde mai poti fuma fara vreo alta problema decat ca te simti ca intr-o afumatoare ramane masina. Si locurile prin care treci, oricat ar fi de frumoase, au mereu un defect: nu-ti poti aprinde tigara fara ca cineva sa se uite chioras la tine, ori de sus, cu superioritatea omului care nu are vicii. Si ceea ce functioneaza in tara, ca romanul e descurcaret si de cate ori apare vreo interdictie, gaseste el o cale s-o incalce, afara nu mai merge. Iar daca incerci aceeasi mermeleala de Dambovita, primesti un refuz politicos la pachet cu un soi de dispret fata de propria-ti slabiciune si fata de lipsa de educatie, finalmente.
In ploaie
Protestele fumatorilor la interdictia de a mai fuma in spatiile publice, iau forma stratului de mucuri care paveaza trotuarele inguste din fata barurilor, cladirilor de birouri, gurilor de metrou. Ploua, ninge, sufla vantul, nevoia de nicotina ii scoate in strada, in vazul lumii (inclusiv al copiilor), multi, incapatanati, in grupuri ce par conspirative. Exista o solidaritate a fumatorilor pe care nu o regasesti in viata reala intre oameni avand alte interese ori pasiuni comune. Fiind mai nou vanati, exclusi, blamati, judecati, suspectati de barfa, ei relationeaza mult mai usor, si cateodata si din rebeliune. Cred ca un alt loc unde se naste o asemenea solidaritate si complicitate mai este doar toaleta femeilor. Ceea ce-l uimeste pe romanul aflat la Londra este prezenta celor care strang cu gesturi mecanice, la intervale mici de timp, resturile fumegande. Nu stiu ce gandesc lucratorii de toate natiile de la salubritatea londoneza, dar am surprins priviri ucigase aruncate celor care nici macar nu se oboseau sa stinga chistoacele. Interdictia de a fuma a schimbat aspectul strazilor englezesti. In fata cladirilor de birouri, in timpul zilei, ori a pub-urilor, seara, au devenit comune grupurile de fumatori printre care daca treci e ca si cum ai fuma doua tigari odata. Probabil ca urmatorul pas va fi interzicerea fumatului pe strada – a aparut deja politia fumatului in mai multe state europene, iar daca vei fi surprins ca arunci un muc, vei scoate fara proteste din buzunar 12-15 euro drept amenda, asa cum se intampla in Polonia.
Pe partia de schi
Franta, Elvetia, Austria. Prima grija, daca esti fumator, este sa te informezi, nu daca exista hoteluri in care se fumeaza, ca nici nu are rost sa mai intrebi asta, ci daca acestea au camere cu balcon. In speranta ca macar acolo vei putea sa-ti bei cafeaua pe care n-o poti desparti de tigara. Ce stele, ce confort? Balcon sa aiba! In rest, fumezi pe unde apuci, sub privirile condescendent dezaprobatoare ale celor din jur. Ba mai mult, poti avea parte de urmatoarea experienta: sa ti se propuna pentru noaptea de Revelion o masa mai retrasa, un fel de second hand position langa usa ce da spre terasa restaurantului, pentru ca restul oaspetilor sa nu fie deranjati de du-te – vino-ul tau la fiecare cinci minute (o exagerare, evident, dar asa era perceputa frecventa cu care fumau nefericitii cu pricina). Degeaba te simti ofensat si te enervezi, pentru ca in sinea ta le dai dreptate. Deci, Rene, bun gand ti-a mai trecut prin minte. Pentru ca si tu schiezi si cu siguranta te-ai simtit stanjenit cand ai ingropat un muc in zapada imaculata de la marginea partiei dupa ce te-ai oprit sa-ti tragi evident sufletul :). In Austria e inca un pic mai bine pentru specia schiori – fumatori. Pentru ca pana si la spa-uri se poate fuma in restaurant. Punct. In rest, e jale!
„In acest loc se fumeaza”
Nicaieri nu-i ca acasa. Dar parca prea e diferit acest „acasa” al nostru, pana si din punctul acesta de vedere. Prin alte parti, ne dam, mai de voie, mai de nevoie, dupa regulile locului. Acasa insa, suntem mult mai liberi. Imi amintesc ca am mers vreun kilometru cu un muc de tigara prin Baden-ul elvetian si nici in cosurile pentru excrementele de caini nu mi-a venit sa-l arunc, necum pe jos. Acasa la noi avem libertatea sa fim necivilizati, sa aruncam resturile pe geamul masinii, sa golim scrumiera sub ea in parcare si sa lasam musuroiul de mucuri in grija vantului, sa insistam pana la necuviinta sa fumam unde exista deja semnul ca nu e voie, sa ne afumam casele, hainele ca sa nu mai vorbim de plamani, ca doar facem ce vrem cu sanatatea si banii nostri. De ce n-am putea face acelasi lucru si acasa? De ce nu ne putem impune sa fumam tot pe balcon? Am fuma oricum mai putin, cum am constatat deja, cu mai multi sau mai putin nervi, ca putem atunci cand regulile sunt stricte si de jena, nu le incalcam. Ciudati mai suntem, nu? Imi vine in minte istoria Tarom-ului. A fost printre ultimele companiile de transport aerian care a interzis fumatul la bord si din acest motiv avea mai multi pasageri. Cand a fost nevoita sa se alinieze normelor internationale, listele de pasageri au devenit tot mai scurte. Smecheria a aratat ca nu serviciile sau preturile erau atractive. Revenind la atipica noastra tara, de teama sa nu-si piarda clientii, proprietarii de restaurante, baruri ori cafenele au afisat anunturi incredibile: „In acest loc se fumeaza”. Nici in Grecia, tara cu cei mai multi si inraiti fumatori din Uniunea Europeana nu intalnesti asa ceva.
Un paria
Fumatorilor, e limpede, se incearca a li se face bine cu forta. Si nu e rau. Pentru ca romanii au ascultat mai degraba de amenintari decat de argumentul ratiunii si al bunului simt, poate ca tot primele trebuie puse in practica. Pana atunci, iata ca prin alte parti fumatul te poate face ne-eligibil in ciuda CV-ului impresionant. Tot mai multi angajatori se gandesc la implicatiile negative, inclusiv timpul pierdut, pentru ca o alta reglementare europeana le da dreptul fumatorilor la o pauza de cinci minute la fiecare ora. Asta ii irita si pe colegii nefumatori, care nu beneficiaza de o pauza de viciu. Asadar, fumatul are toate sansele sa devina la fel de neacceptat social cum este si bautul la locul de munca. „Cum ar fi”- spune un nefumator – „sa vii la serviciu si in fata cladirii sa gasesti un grup de oameni ametiti, care trag cate o dusca?” Iar un fumator se apara : „Unu. Nu e acelasi lucru. Doi. Daca le interzici sa mai fumeze se vor concentra mai bine la ceea ce au de facut? Nu, se vor concentra tot la tigara pe care n-o pot fuma!” Oricum am da-o, fumatul exista. Si, ca mai toate relele pamantului, e inca foarte raspandit fara deosebire de sex, culoare, educatie, statut ori meridian. Unii fumatori par a intelege ca obiceiul devine o goana tot mai solitara in incercarea de a face… cat mai curand posibil un cancer. Si din cand in cand le mai trece prin cap gandul sa se lase. Altii insa continua sa se enerveze pe legi si pe cei care au grija ca ele sa fie respectate si nu pot face nici macar la ei acasa de bunavoie ceea ce fac in strainatate de teama sau rusine: sa fumeze doar pe balcon.
