Un tânăr de 25 de ani, din judeţul Suceava, a fost accidentat mortal de tren la intrarea în staţia CFR Târgu Jiu, anunţă, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.
Potrivit sursei citate, marţi seară, poliţişti din cadrul Biroului Judeţean Transporturi Feroviare Gorj au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană a fost accidentată mortal de tren, la intrare în staţia CFR Târgu Jiu.
„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, ocazie cu care au constatat că cele sesizate se confirmă, stabilindu-se faptul că, pe calea ferată, în apropierea semnalului de intrare în staţia CFR Târgu Jiu, un tren, care circula pe relaţia Craiova – Târgu Jiu, a accidentat mortal o persoană de sex masculin. La faţa locului au fost prezente echipaje din cadrul ISU şi SMURD Gorj, care au constatat decesul persoanei. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoana decedată este un tânăr de 25 de ani, din municipiul Fălticeni, judeţul Suceava”, informează IPJ Gorj.
Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, acesta declarând că în apropierea semnalului de intrare în staţia CFR Târgu Jiu a observat o persoană care a sărit din vegetaţie în faţa trenului, fapt pentru care a acţionat frâna de urgenţă şi semnalele acustice, însă nu a putut opri la timp.
Cadavrul a fost ridicat şi depus la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.