
Liderul sindical Dumitru Viezureanu a spus ca oamenii s-au adunat in curtea institutului deoarece nu mai sunt bani de salarii. „Nu mai avem bani de salarii decat pentru doua luni. Deocamdata nu se inregistreaza intarzieri la plata salariilor angajatilor institutului, insa oamenii sunt preocupati pentru viitorul apropiat. In plus, salariile nu ni s-au mai majorat de doi ani”, a afirmat sursa citata.
„Vinovat este ministrul Sanatatii, care numeste managerul si atat, nu-l mai intereseaza managementul institutiei. In ceea ce priveste banii alocati de Guvern pentru modernizarea institutului, din cate stiu eu, acesti bani nu au intrat in fondul institutului. In plus, Ministerul Sanatatii a cerut banii inapoi pentru vaccinul pandemic, doua milioane de doze, si nu este vina noastra ca n-am reusit sa-l mai fabricam. Directorul a fost obligat sa plateasca 80 de miliarde vechi pentru vaccinul pandemic”, a mai precizat Viezureanu.
Liderul de sindicat spune ca angajatii vor ca institutul sa ramana ce a fost si sa asigure vaccinuri pentru populatie: „Pe vremuri, aici se produceau 387 de seruri si vaccinuri, iar acum mai sunt 10-15 produse”.
Agentia Nationala a Medicamentului (ANM) a retras, in 8 februarie, Institutului Cantacuzino autorizatia de punere pe piata a produselor injectabile , inclusiv a vaccinurilor, intrucat i-a expirat standardul de bune practici de fabricatie.
Dupa aceasta decizie, managerul institutului s-a angajat ca, pana pe 15 aprilie, sa finalizeze o serie de lucrari de modernizare, iar guvernul a alocat fonduri totale de un milion lei in acest scop.
Vineri, ministrul Sanatatii, Cseke Attila, l-a demis pe directorul general al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino, Radu Iordachel, pentru ca planul de masuri pe care si l-a asumat nu a fost indeplinit. In aceeasi zi a fost numit un nou director general, medicul primar microbiolog Gabriel Ionescu.
Directorul institutului a discutat cu protestatarii, iar ulterior consilierul ministrului sanatatii Geza Molnar a anuntat ca oamenii nu vor fi concediati, ci redistribuiti temporar in alte sectii. El a precizat ca a cerut conducerii Institutului Cantacuzino ca pana luni sa prezinte o noua organigrama care sa corespunda functionarii institutiei si sub aspectele solicitate de Agentia Nationala a Medicamentului (ANM) pentru autorizare.
„Trebuie rezolvate neconformitatile majore sesizate de catre ANM in linia de productie. Nu vom da afara oameni, dar vom face redistribuiri pe sectii. Ne-am inteles aproape in totalitate asupra problemelor ridicate de angajati, nu preconizam disponibilizari”, a spus Geza Molnar.
Discutiile intre consilierul ministrului, conducerea Institutului Cantacuzino si reprezentantii angajatilor institutiei au durat aproape patru ore, greva spontana declansata de acestia incheindu-se dupa finalizarea negocierilor.
0 comentariu
tragic al unor superfemei: Mihaela Runceanu, Laura Stoica, Madalina… fata draga… Toate sunt stele pe cerul scump al patriei.
Dumnezeu sa le odihneasca un pace!
Pacat si Dumnezeu sa o ierte, a fost clar ca asta a fost decizia ei confirmata prin sinucidere acum si de instanta, parerea mea e ca daca asta a fost decizia ei..secretul a ramas cu ea si ca nu mai e cazul de interpretari de genul..vina sotului..lansarea albumului…sunt doar speculatii si nimic mai mult..parerea mea !