Incident șocant în Parlamentul României. Un bărbat a intrat în instituție și ar fi aruncat cu benzină pe oamenii care erau în hol.
Potrivit primelor informații, ar fi vorba de un „bărbat cu ochelari” care a intrat în salonul de la intrare și a aruncat cu benzina pe cei care erau în hol, vizitatori și angajați.
Incidentul a avut loc la intrarea dintre Izvor a Camerei Deputaţilor.
O persoană ar fi intrat în curtea Camerei Deputaţilor şi a aruncat cu benzină în zona vizitatorilor, nivel S2, în magazinul cu suveniruri. Angajata care se afla în acel moment acolo a fost stropită cu benzină şi a făcut un atac de panică, în momentul în care a văzut focul.
Pompierii se aflau în clădire şi s-a intervenit imediat, astfel că, în acest moment, focarul a fost stins.
Instituţiile abilitate se vor pronunţa cu privire la cauza incendiului, anunţă Biroul de Presă al Camerei Deputaţilor.
Potrivit Camerei Deputaţilor, pompierii se aflau în clădire şi s-a intervenit imediat, astfel că, în acest moment, focarul a fost stins.
Instituţiile abilitate se vor pronunţa cu privire la cauza incendiului, precizează sursa citată.
IGSU arată că incendiul a avut loc într-o încăpere pentru vizitatori, pe o suprafaţă de 30 mp.
Nu au fost persoane rănite.
Trei sute de persoane au fost evacuate, menţionează IGSU.
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) efectuează verificări pentru depistarea persoanei care ar fi aruncat cu o substanţă inflamabilă în Sala Constantin Brâncuşi din Palatul Parlamentului.
Semnalmente: Se dă în atenție un bărbat în vârstă de aproximativ 60-65 de ani, cu părul cărunt, îmbrăcat cu cămașă în carouri alb cu albastru și peste ea, o vestă de culoare bleumarin, cu pantaloni de culoare închisă, având un ghiozdan în spate și o borsetă la brâu.
Poliţia Română precizează că bărbatul care a incendiat, marţi, o incintă din Palatul Parlamentului este căutat pentru săvârşirea infracţiunii de ”distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.
De asemenea, Poliţia Română a publicat imagini cu suspectul de la Palatul Parlamentului – un bărbat cu părul grizonat, de circa 60-65 de ani – şi face apel la populaţie pentru depistarea acestuia.
Jandarmeria Română a precizat anterior că incendiul provocat, marţi, la Palatul Parlamentului nu se afla în zona de securitate a clădirii, iar bărbatul – care a dat foc unor bunuri pe care le deţinea – nu ajunsese la filtrele de control şi de securitate ale Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP).
„În jurul orei 13,50, la obiectivul Palatul Parlamentului, în zona unui magazin de suveniruri, aflat în proximitatea Sălii de expoziţii ‘Constantin Brâncuşi’, un bărbat a dat foc unor bunuri pe care le avea în posesie, după care a plecat de la faţa locului. Menţionăm faptul că, în zona producerii evenimentului, accesul este liber, conform Regulamentului de Acces în Camera Deputaţilor şi Senat, până la filtrele de control şi securitate ale SPP. De asemenea, este foarte important de precizat că bărbatul nu a pătruns în zona de securitate din incinta clădirii”, arată sursa citată.
În zona afectată s-au deplasat lucrătorii Departamentului de Pompieri de la sediul Palatului Parlamentului pentru stingerea incendiului şi au fost luate măsuri de evacuare a persoanelor.
„Incendiul a fost lichidat de către efectivele IGSU, fără a rezulta persoane rănite, ci doar pagube materiale. La faţa locului au fost direcţionate efective din cadrul DGJMB, DGPMB, IGSU, SPP”, precizează Jandarmeria.