Acasa Actualitate-InternaSocial UPDATE – Incendiu şi explozii pe Platforma Oltchim din Râmnicu Vâlcea (video)

UPDATE – Incendiu şi explozii pe Platforma Oltchim din Râmnicu Vâlcea (video)

scris de Z.V.
78 afisari

UPDATE – Pompierii au intervenit cu 15 autospeciale, din care opt de stingere, o platformă de lucru la înălţime, două autospeciale SMURD, o autospecială CBRN si alte trei autovehicule de transport persoane. În total, 71 de pompieri militari şi 28 civili au participat la acţiunea de stingere a incendiului, care a durat aproximativ trei ore.

La ora 3.10 a fost anunţată stingerea incediului, în timpul căruia au ars materialele depozitate în hala care a luat foc, respectiv folie de polietilenă, saci de hârtie, material lemnos, dar şi alte materiale, fiind afectată o suprafaţă de aproximativ 1.000 de metri pătraţi din depozit, potrivit ISU Vâlcea.

Nicio persoană nu a fost rănită, iar pompierii au anunţat că emanaţiile de fum şi gaze rezultate în urma incendiului nu au pus în pericol oamenii din imediata apropiere.

Un incendiu de proporții a izbucnit, marți seara, pe Platforma Oltchim.
incendiu oltchimOctavian Fuger, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, a declarat pentru Digi24 că echipaje ale ISU Vâlcea acţionează pentru stingerea incendiului împreună cu serviciul privat al Oltchim.

Incendiul a izbucnit la un depozit de materiale cu substanţe periculoase, cu suprafaţă de 400 de metri pătraţi.

ISU Vâlcea a fost informat privind acest incendiu la 23.56.

„Deocamdată nu sunt victime”, a declarat Octavian Fulger. Conform martorilor, flăcările au ajuns la zeci de metri înălțime și s-au auzit și mai multe explozii.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult