Acasa Actualitate-InternaSocial INFP – Analiza fenomenelor seismice din Izvoarele

INFP – Analiza fenomenelor seismice din Izvoarele

scris de Z.V.
6 afisari

Specialiştii de la Institutul Naţional de Fizică a Pământului (INFP) au analizat, luni, împreună cu experţi de la petrol şi gaze situaţia din judeţul Galaţi, afectat de zeci de mişcări seismice în ultima perioadă.

INFP - Analiza fenomenelor seismice din Izvoarele

Seismologii apreciază că există un stres puternic al scoarţei terestre, dar spun că fenomenele ar fi în regres. Verificările au fost ordonate de Prefectura Galaţi ca urmare a solicitărilor localnicilor din Izvoarele, care consideră că seismele sunt cauzate de exploatările petroliere din zonă. „Vom verifica documentaţia la fiecare sondă în parte” a declarat Ionică Avram, comisar al Gărzii de Mediu Galaţi.

Specialiştii de la Institutul Naţional de Fizică a Pământului au început luni după-amiază să împartă chestionare localnicilor din Izvoarele pentru a stabili, în funcţie de răspunsuri, intensitatea cutremurelor şi care sunt zonele cu cel mai mare risc de seism. Potrivit Radio Romȃnia Actualitǎți, chestionarele conţin întrebări despre efectele vizibile ale cutremurului – avariile provocate de seism asupra locuinţelor – dar şi despre constatările personale asupra desfăşurării şi efectelor cutremurului (cât de puternic a fost resimţit, care a fost comportamentul animalelor domestice, dacă s-au produs alunecări de teren etc)

„Este nevoie de a avea aceste formulare pentru că în fiecare loc s-a simţit diferit. O jumătate din localitatea Izvoarele simte mai bine cutremurele decât cealaltă jumătate, ceea ce înseamnă că există un efect local” a spus Adrian Grigore, specialist în cadrul Institutului Naţional de Fizică a Pământului. Totuşi, după cutremurul de duminică, care a avut epicentrul în Vrancea, în satul Izvoarele nu s-au mai înregistrat alte seisme majore. În lipsa cutremurelor, sătenii au apucat să se odihnească ceva mai bine, însă nu toţi cred că de acum înainte nu se vor mai înregistra şi alte seisme.

2 comentarii

digital 08-10-2013 - 18:09

“Este nevoie de a avea aceste formulare pentru că în fiecare loc s-a simţit diferit. O jumătate din localitatea Izvoarele simte mai bine cutremurele decât cealaltă jumătate, ceea ce înseamnă că există un efect local” a spus Adrian Grigore,

care jumătate cretinule, cea de la numerle pare sau cea de la cele impare!
specialistu lu pește…..

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 08-10-2013 - 19:13

Cit timp dureaza o „moderare” la voi, napircilor?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult