Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) extinde până ȋn dimineața de joi, 31 iulie, avertizarea Cod Roșu de inundații pe râul Vedea și pe afluentul său Cotmeana din județele Olt, Teleorman și Argeș.

INHGA: Cod Roșu de inundatii extins pe Vedea și Cotmeana (foto:timetv.ro)
Potrivit hidrologilor, în urma situației hidrometeorologice din bazinul superior al râului Vedea se menține și extinde avertizarea Cod Roșu, emisă de ABA Argeș-Vedea, începând de miercuri de la ora 8,00 pe Vedea și pe afluentul său Cotmeana din județele Olt, Teleorman și Argeș, până joi, la ora 8,00.
INHGA precizează că în urma propagării viiturilor formate anterior se vor înregistra creșteri de debite și niveluri cu depășirea Cotelor de Pericol. În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice, avertizarea ar putea fi actualizată.