Acasa Actualitate-InternaSocial Ion Besoiu, internat de urgenţă – I s-a făcut rău pe scenă

Ion Besoiu, internat de urgenţă – I s-a făcut rău pe scenă

scris de D.S.S.
2 afisari

Actorul Ion Besoiu a fost internat de urgenţă, miercuri seară, la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce i s-a făcut rău în timpul unor repetiţii la spectacolul „Din însemnările unui necunoscut„, la Teatrul Bulandra, a declarat Alexandru Darie, directorul instituţiei.

Ion Besoiu a ajuns miercuri seara la Spitalul Floreasca din Capitală

Regizorul Alexandru Darie a spus că nu este nimic grav, actorul având, „probabil, o lipotimie„. Totodată, acesta a spus că Besoiu a fost internat pentru a i se face o serie de analize medicale, a anunţat realitatea.net.

Darie a mai spus că spectacolul la care lucrează în prezent, „Din însemnările unui necunoscut”, va avea premiera pe 20 mai.

Ion Besoiu, în vârstă de 80 de ani, este unul dintre cei mai talentaţi şi cunoscuţi actori ai scenei şi filmului românesc, care a devenit celebru odată cu rolul din filmul „Toate pânzele sus„, de Mircea Mureşan. Timp de 16 ani, a jucat pe scena Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, după care s-a mutat la Bucureşti, unde a jucat la Teatrul Bulandra şi a fost, ulterior, timp de 12 ani, directorul acestui teatru.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult