Lista persoane care au primit titlul de revoluţionar | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaSocial Lista cu persoanele care au primit titlul de revoluţionar de la Iohannis

Lista cu persoanele care au primit titlul de revoluţionar de la Iohannis

scris de Z.V.
73 afisari

În legătură cu informațiile apărute în mass-media referitoare la decretul semnat de Președintele României, Klaus Iohannis, privind conferirea titlului de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant”, Departamentul Comunicare Publică ne-a transmis urmatăarele precizări:

lista revolutionarTitlul de „Luptător cu Rol Determinant” a fost instituit prin OUG 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoștinței faţă de eroii-martiri şi luptători care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004.

Potrivit acestui act normativ, propunerile pentru acordarea acestui titlu au fost înaintate de către Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, cu avizul Comisiei parlamentare a Revoluționarilor din Decembrie 1989.

Conform documentației transmise Administrației Prezidențiale, procedura s-a desfășurat la nivelul instituțiilor abilitate de lege. Aceasta include analiza dosarelor personale, iar decizia acordării acestui titlu, în urma verificărilor, revine în totalitate, din punctul de vedere al legalității și oportunității, Secretariatului de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 și Comisiei parlamentare a revoluționarilor din Decembrie 1989. Acestea din urmă sunt singurele organisme în măsură să ofere clarificări suplimentare.

În temeiul OUG 95/2014, constatând respectarea îndeplinirii procedurilor legale, Președintele României a emis decretul privind acordarea titlului de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant”.

VEZI AICI LISTA CU PERSOANELE CARE AU PRIMIT TITLUL DE REVOLUTIONAR

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult