Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), dr. Lucian Duta, a declarat miercuri ca bolnavii cronic nu vor trebui sa plateasca in plus, de la 1 octombrie, pentru medicamentele compensate.
El a precizat ca daca pentru un medicament exista un generic, acesta va fi gratuit, iar daca nu exista generic pentru medicamentul prescris, se va da gratuit originalul.
“Nu exista coplata pentru bolnavii cronic, de la 1 octombrie”, a accentuat dr. Lucian Duta la dezbaterea “Noul mecanism de compensare a medicamentelor – pro si contra”, organizata de Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice din Romania si Colegiul Medicilor din Romania.
In ceea ce priveste sistemul de sanatate, presedintele CNAS a precizat ca institutia nu gestioneaza decat banii asiguratilor, care “sunt mai mult bani privati decat publici”. “Banii se duc in fondul unic si de acolo se platesc serviciile medicale”, a adaugat el.
Dr. Duta, a adus din nou in discutie faptul ca in Romania sunt 11 milioane de oameni care nu platesc la fondul de asigurari de sanatate si acest lucru face sa nu existe suficiente fonduri.
„Desi in ultimii sase-sapte ani au crescut fondurile pentru sanatate, banii nu ajung. Din acest fond, care a scazut, pe de o parte, pentru ca sunt multi someri si firme care s-au desfiintat, trebuie platite toate serviciile medicale, plus datoriile acumulate”, a explicat dr. Duta.
Referindu-se la situatia din spitale, presedintele CNAS a admis ca este dezastruoasa, argumentand ca banii se scurg din ce in ce mai mult catre consumul de medicamente. El a aratat ca in situatii exceptionale se pot cere bani de la stat, lucru care de altfel s-a facut pentru rectificarea bugetara. El a atras atentia insa ca am putea asista la un faliment al CNAS in urmatorii doi-trei ani daca lucrurile continua astfel.