Acasa Actualitate-InternaSocial Managerul Spitalului de Pediatrie Piteşti: Nu îmi dau demisia

Managerul Spitalului de Pediatrie Piteşti: Nu îmi dau demisia

scris de C.S.
18 afisari

Managerul Spitalului de Pediatrie Piteşti, medicul Vasile Stan, căruia ministrul Sănătăţii i-a cerut demisia, spune că nu va demisiona şi că aşteaptă să fie demis şi să afle argumentele celor care îl vor schimba din funcţie, el precizând că angajaţii spitalului vor să protesteze faţă de demersul lui Cadariu.

Medicul Vasile Stan, managerul Spitalului de Pediatrie din Piteşti,

Medicul Vasile Stan, managerul Spitalului de Pediatrie din Piteşti,

Medicul Vasile Stan, managerul Spitalului de Pediatrie din Piteşti, a declarat, joi, corespondentului News.ro, că nu va demisiona din funcţie şi că aşteaptă să fie demis.

„Eu nu îmi dau demisia. Vreau să fiu demis şi să aud argumentele”, a spus managerul Spitalului de Pediatrie din Piteşti.

Vasile Stan a precizat că, din câte cunoaşte, colegi de-ai săi vor să protesteze faţă de demersul ministrului Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, care i-a cerut demisia.

„Am auzit că personalul vrea să protesteze, nu i-am instigat eu. (…) Nu ştiu care va fi deznodământul, eu nu le-am cerut chestia asta pentru că nu am nevoie să mă apere nimeni. Eu vreau doar să primesc demiterea. Pe urmă ştiu şi eu ce am de făcut. ” a mai spus medicul.

Întrebat ce crede că a generat reacţia ministrului Sănătăţii, care i-a cerut demisia, managerul Spitalului de Pediatrie din Piteşti a răspuns: „La vârsta mea nu-mi permit să fac chestiuni de-astea, dar nici nu vreau să fiu batjocorit”.

„Nu ştiu ce. Mi se pare aşa, un bâlci ieftin. Pentru cât am muncit eu în judeţul acesta nu ştiu dacă meritam chestia asta, dar nu are importanţă”, a adăugat şeful Spitalului de Pediatrie Piteşti.

Medicul  Vasile Stan, care deţine funcţia de manager al Spitalului de Pediatrie din Piteşti din anul 2010, a precizat că nu şi-a dorit „niciodată” să fie manager, dar că a fost „cineva care l-a lămurit” să accepte această funcţie.

„Eu am fost rugat. Nu fac politică, nu fac nimic. Dar probabil că şi asta e…”a adăugat managerul.

El a mai spus că, în afară de amenda de 1.000 de lei pe care a primit-o personal pentru lipsa medicului epidemiolog, Spitalul de Pediatrie Piteşti nu a primit nicio altă sancţiune legată de modul în care au fost respectate protocoalele medicale în cazul copiilor cu sindrom hemolitic uremic.

Joi dimineaţă, ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a mers din nou la Spitalul „Marie Curie” pentru a vedea care este starea celor şase copii cu sindrom hemolitic-uremic, ultimul fiind adus, miercuri, de la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, după ce în ultimele două săptămâni a fost consultat în cinci unităţi sanitare.

La Spitalul „Marie Curie” mai sunt internaţi şase copii cu sindrom hemolitic-uremic, unul dintre aceştia, în vârstă de un an şi patru luni, fiind transferat miercuri, de la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, după ce din 13 februarie a fost consultat la cinci spitale, dar abia după aproape două săptămâni i s-a pus diagnosticul de infecţie cu E.coli şi sindrom hemolitic-uremic.

Ministrul Sănătăţii a cerut demisia conducerii Spitalului de Pediatrie din Piteşti sau demiterea acesteia de autorităţile locale, pentru că nu a raportat cazul la Direcţia de Sănătate Publică Argeş. Achimaş Cadariu a trimis Corpul de control al Ministerului Sănătăţii să facă o anchetă la spitalul din Piteşti, pentru identificarea în regim de urgenţă a persoanelor şi instituţiilor responsabile în gestionarea acestui caz.

Copilul de un an şi patru luni, din Mioveni, Argeş, a fost consultat în ultimele 13 zile la cinci spitale: Spitalul de Pediatrie din Piteşti, o clinică privată din Bucureşti, Institutul de Boli Infecţioase ”Matei Balş”, Spitalul ”Grigore Alexandrescu” şi la Spitalul ”Victor Babeş”, ultimele trei din Capitală.

O echipă de specialişti de la DSP Argeş a mers, miercuri seară, la domiciliul copilului, din Mioveni, pentru efectuarea anchetei epidemiologice.

La Spitalul „Marie Curie” au mai fost internaţi, din 31 ianuarie până pe 10 februarie, 12 copii, dintre care 10 din Argeş, cu vârste între cinci luni şi trei ani şi două luni, cu sindrom hemolitic uremic. Trei dintre aceşti copii au murit, în 4 februarie o fetiţă de 11 luni, la care a fost depistat E.coli nepatogen, în 15 februarie o altă fetiţă, în vârstă de un an, iar în 16 februarie o a treia fetiţă.

Tot din judeţul Argeş au fost transferaţi cinci copii, la Institutul „Matei Balş” şi la Spitalul „Victor Babeş”, aceştia fiind diagnosticaţi cu infecţie cu rotavirus.

Alţi 42 de copii au fost internaţi în spitalele din Argeş, cu forme uşoare sau medii de diaree.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult