Acasa Actualitate-InternaSocial Mănăstirile preferate ale pelerinilor de Sfînta Maria

Mănăstirile preferate ale pelerinilor de Sfînta Maria

scris de D.P.
8 afisari

De Adormirea Maicii Domnului, credincioşii ortodocşi se adună la Nicula, Rohia, Moisei, Sâmbăta, Putna iar catolicii merg în pelerinaj la Radna-Arad şi Cacica-Suceava.

Manastirea Nicula

Pelerinii aleg aceste locuri datorită unor icoane sau întâmplări miraculoase care au avut loc acolo.

Printre locurile cele mai populare pentru pelerini se numără mănăstirea Nicula, mănăstirea Rohia, mănăstirea Moisei, mănăstirea Hacica şi mănăstirea Hodroş Bodrog.

Cele mai multe biserici şi mănăstiri din România poartă hramul Adormirii Maicii Domnului, însă, doar câteva locuri aflate sub ocrotirea Sfintei Maria..

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Bogdan Ivanov, a declarat, pentru Mediafax că arhiepiscopia se aşteaptă ca zeci de mii de credincioşi din întreaga ţară să participe la sărbătoarea de la Mănăstirea Nicula.

Slujbele oficiate cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului vor fi susţinute de mai mulţi episcopi, printre care episcopul Caransebeşului, PS Lucian Mic, episcopul Giurgiului, PS Ambrozie Meleacă. Sfânta Liturghie va fi oficiată de mitropolitul Clujului, IPS Andrei.

Ziua de 15 august este declarată sărbătoare oficială şi este zi nelucrătoare.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult