Acasa Actualitate-InternaSocial Marmureanu: Vor fi cutremure de 6 grade sau de 6 si ceva. Ne vor zgaltai, dar nu murim

Marmureanu: Vor fi cutremure de 6 grade sau de 6 si ceva. Ne vor zgaltai, dar nu murim

scris de Ziua Veche
4 afisari

.Directorul Institutului de Fizică a Pamântului, Gheorghe Mărmureanu, susţine că nu se aşteaptă, în perioada următoare, la un cutremur de mari proporţii în România, dar se vor resimţi unele de intensitate medie. „România va avea parte de cutremure în perioada următoare, dar nu mai mari de 7 grade pe scara Richter, pentru că la noi magnitudinea critică este de 7 grade. Vor fi cutremure de şase grade sau de şase şi ceva. Ne vor zgâlţâi, dar nu murim. Consider că nu vor fi cutremure catastrofale în perioada următoare şi nu mă refer numai la 2011, ci pe o perioadă mult mai mare”, a declarati, pentru AGERPRES, Gheorghe Mărmureanu.


Acesta a explicat că, în prezent, lucrează sistemul tectonic din Asia, care va fi activ până în 2020 şi consideră că va afecta serios Japonia. „La ora actuală, lucrează puternic sistemul tectonic din Asia, până în 2020, şi sunt convins că în următorul timp va afecta serios Japonia, care este oarecum pregătită. Fenomenul prin care sistemul din Asia, respectiv India, lucrează puternic a început în 2005 şi se va termina în 2022. Pe urmă va lucra sistemul tectonic african, care va fi activ până în 2042, dar care nu a fost periculos niciodată pentru zona Vrancei. Cel mai mare cutremur generat de sistemul african în România a fost 6,7 grade pe scara Richter, înregistrat în 1990”, a explicat directorul Institutului de Fizică a Pământului (IFP).

Potrivit sursei citate, în ultimele 2-3 luni, şi chiar în ultimele zile, au fost foarte multe cutremure în bazinul balcanic, dar toate au fost cutremure de suprafaţă. „Sistemul tectonic, acţionat puternic de Africa, India, Australia şi placa arabică, a generat aceste mişcări din care au rezultat cutremure de suprafaţă, cel mai important fiind cel din Serbia, de la începutul lunii noiembrie. Acum este o tectonică foarte interesantă şi în România, unde este o interacţiune între marile blocuri tectonice ale lumii. Trebuie să remarcăm însă că în zona Vrancei cutremurile sunt de mari adâncimi, în etaje cuprinse între 60 şi 200 de kilometri, iar aceste cutremure mici nu influenţează tectonica cutremurelor vrâncene de mare adâncime”, a subliniat fizicianul român.

Deşi zona Vrancei înregistrează şi cutremure de suprafaţă, de intensitate mică, Gheorghe Mărmureanu apreciază că acestea nu vor avea influenţe asupra celor de mare adâncime.
„Cutremurele de suprafaţă din Vrancea nu au avut mai mult de 5,7 grade pe scara Richter, iar cele din Banat de 5,8 grade. Consider că sunt nesemnificative toate aceste cutremure, deşi se întâmplă pe teritoriul României, în Balcani, respectiv în Serbia, Macedonia, inclusiv la graniţa dintre Ungaria şi România”, a explicat directorul Institutului de Fizică a Pământului.

Şeful IFP a menţionat că a finalizat o lucrare numită „Hazardul seismic”, bazată pe cercetări făcute în ultimii nouă ani, care cuprinde o hartă de microzonare pentru zona metropolitană Bucureşti, „sunt 500 de pagini de explicaţii matematice privind toată tectonica, dar şi un CD cu harta zonală”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult