Acasa Actualitate-InternaSocial Medicii, scoși din categoria funcţionarilor publici

Medicii, scoși din categoria funcţionarilor publici

scris de A.H.
1 afisari

Traian Băsescu scoate medicii din categoria funcţionarilor publici. Președintele a promulgat legea de aprobare a Ordonanţei 2/2004 după ce, în luna iulie, a retrimis-o spre reexaminare Parlamentului.

Medicii, scoși din categoria funcţionarilor publici.

Medicii, scoși din categoria funcţionarilor publici.

Potrivit Ordonanței 2/2004, „având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia”.

Camera Deputaţilor a respins, în 30 septembrie, în calitate de for decizional, cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu referitoare la legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 2/2014.

„Peste tot în Uniunea Europeană profesia medicală este legiferată ca fiind liberală. Medicul nu este funcţionar public, iar echivalarea dintre ele împiedică o relaţie autentică cu pacientul. Independenţa profesională este, potrivit studiilor, cea mai importantă pentru medici. Toate studiile sociologice pun pe primul loc plecarea din cauza faptului că sunt echivalaţi cu funcţionari publici”, au stabilit senatorii din Comisia de săntate, în raportul înaintat plenului.

Preşedintele Băsescu a arătat, în cererea de reexaminare, că, prin Ordonanța 2/2004, medicilor li se diminuează răspunderea penală pentru „toate infracţiunile la care subiectul activ este un funcţionar public, în sensul legii penale”.

Ordonanța 2/2014 nu mai poate fi respinsă și trebuie să fie promulgată în forma sa inițială.

„Colegiul Medicilor din România consideră că este un mesaj care va perceput pozitiv de către corpul profesional al medicilor într-un moment în care asistăm la un exod al medicilor în străinătate, datorat și faptului că nu li se protejează independența în realizarea actelor profesionale. Este un prim indiciu semnificativ, dar în continuare mai trebuie adoptate acte legislative care să consolideze poziția medicului și să apere interesele pacientului”, se arată într-un comunicat de presă al Colegiului Medicilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult