Acasa Actualitate-InternaSocial Minerii din Valea Jiului continuă greva foamei

Minerii din Valea Jiului continuă greva foamei

scris de S. P.
3 afisari

Cei 21 de lideri ai minerilor din Sindicatul „Muntele” continuă, marţi, greva foamei începută cu o zi în urmă.

Valea Jiului: Liderii minerilor, în greva foamei

Valea Jiului: Liderii minerilor, în greva foamei (foto: cronicavj.ro)

Aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara a refuzat să înregistreze un act adiţional la contractul colectiv de muncă prin care ortacii ar fi putut beneficia de un spor de periculozitate majorat cu 100 de lei, pentru munca în subteran.

Potrivit preşedintelui Sindicatului ‘Muntele’, Petre Nica, în cursul dimineţii a avut loc o întâlnire între liderii sindicali şi directorul general al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), acestuia fiindu-i prezentată o nouă variantă prin care starea de criză s-ar putea debloca.

Soluţia sindicatelor propune ca administraţia să garanteze că minerii vor beneficia de la 1 martie de sporul de periculozitate negociat la valoarea nouă, de 800 de lei, inclusiv pentru perioada care se va scurge până la înregistrarea oficială de către ITM Hunedoara a actului adiţional negociat între Sindicatul ‘Muntele’ şi CEH.

‘În primul rând, solicităm încheierea unui protocol privind acordarea acestei diferenţe la sporul de periculozitate, până la înregistrarea actului adiţional. De asemenea, cerem urgentarea demersurilor pentru înregistrarea actului adiţional la contractul colectiv de muncă pe care l-am semnat cu administraţia CEH’, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului ‘Muntele’, Petre Nica.

În ceea ce priveşte minerii, aceştia au intrat la lucru normal, luni dimineaţa, respectând astfel apelurilor venite din partea liderilor de sindicat care le-au cerut să-i lase pe ei să gestioneze situaţia de criză, chiar dacă au fost nevoiţi să recurgă la greva foamei.

Pe de altă parte, ITM Hunedoara a comunicat luni seara că nu poate înregistra actul adiţional la contractul colectiv de muncă, deoarece documentul trebuie semnat de toate părţile care au negociat iniţial drepturile minerilor. Conform ITM Hunedoara, Societatea Naţională a Huilei, una dintre părţile semnatare, nu mai există după fuziunea cu Complexul Energetic Hunedoara, motiv pentru care contractul colectiv de muncă ar trebui să rămână fără modificări până în iunie 2014, când acesta expiră.

Preşedintele Sindicatului ‘Muntele’ nu este de acord cu obiecţia ITM Hunedoara şi afirmă că există precedente în acest sens.

‘Motivarea ITM Hunedoara este o interpretare potrivnică a legilor în vigoare. Puteau foarte bine să înregistreze actul adiţional la contractul colectiv de muncă, mai ales că există precedente în acest sens, în care una dintre părţi s-a pierdut, iar succesoarea în drepturi a acelei părţii a preluat şi încheiat acel act adiţional. Deci, nu este chiar un capăt de lume’, a apreciat Nica.

Până la primirea unui răspuns, cei 21 de lideri din Sindicatul ‘Muntele’ continuă greva foamei la sediul CEH din Petroşani.

Sindicatul ‘Muntele’ reuneşte organizaţii de la exploatările de huilă

Lonea, Lupeni şi Vulcan, mine considerate ca fiind rentabile. Sindicatul ‘Muntele’ numără circa 3.400 de membri.

1 comentariu

pathfinder 11-03-2014 - 10:14

Greva foamei pentru 100 de lei in plus?
Nu se merita…

Oricum solutii alternative cred ca se pot gasi.
Daca se doreste…

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult