Acasa Actualitate-InternaSocial Ministerul Mediului se jura ca, in 2008, s-au alocat 538.000 de lei pentru Saucesti

Ministerul Mediului se jura ca, in 2008, s-au alocat 538.000 de lei pentru Saucesti

scris de Ziua Veche
41 Afisari

„In HG 833/ 2008 si in HG 834/ 2008, este specificat foarte clar faptul ca pentru Saucesti, s-au alocat, pentru o singura lucrare ‘indiguirea malului drept al raului Siret si taiere de cot in comuna Saucesti, bresa si suprainaltarea digului’, 215 mii lei  si 323 mii lei , in total 538 mii lei, echivalentul a 125 mii euro. Astfel, cu aceasta suma au fost inchise bresele create si a fost suprainaltat digul cu 20 cm”, informeaza Ministerul Mediului si Padurilor (MMP).


 

In anul 2005, viitura inregistrata pe raul Siret in sectiunea Saucesti a fost de 1948 mc/s. In urma acesteia,  s-a construit un dig la asigurarea de 5% + 50 cm garda, care sa poata prelua debitul maxim inregistrat. In anul 2008, viitura inregistrata la Saucesti a fost de 2670 mc/s, afectand digul existent si erodandu-l. Conform statisticilor, debitul inregistat in 2008, la Saucesti, apare o data la 150 de ani. Cu sumele alocate s-au inchis cele trei brese si s-a suprainaltat digul existent cu 20 cm, asigurand tranzitarea unui debit de 5% + 70 cm garda, pentru a putea prelua debitul maxim inregistrat.

In anul 2010, debitul maxim inregistrat la Saucesti a fost de 2884 mc/s, digul existent fiind depasit. Conform statisticilor, acest debit apare o data la 200 de ani.

„Mentionam ca inaintea producerii viiturii, s-a facut o suprainaltare a digului existent si a fost prelungit pe 450 m in zona amonte cu 0.8 – 1 m din pamant, baraje mobile si saci umpluti cu nisip. Cu toate acestea, digul a fost deversat”, arata sursa citata.

Totodata, Ministerul Mediului precizeaza ca  Guvernul a alocat 8 milioane de euro, pentru cele trei bazine hidrografice  care au fost afectate de inundatiile din 2008, Somes-Tisa, Prut si Siret. Fondurile prevazute prin aceste hotarari de guvern au fost utilizate pentru obiectivele pentru care au fost alocate si nu au fost redirijate spre alte investitii, precizeaza, duminica, Ministerul Mediului, citat de Mediafax.

Suma totala alocata prin trei HG-uri din anul 2008 pentru lucrarile hidrotehnice in bazinul hidrografic Siret este de 9.067.000 lei.

Presedintele Traian Basescu a revenit, duminica, la Saucesti, in judetul Bacau, pentru ca, in urma cu o zi, a promis unor femei sinistrate din zona ale caror case au fost distruse sau avariate ca va reveni, dar si pentru ca a aflat ca se minte foarte mult.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult