Acasa Actualitate-InternaSocial Ministerul Sanatatii introduce coplata de la 1 martie

Ministerul Sanatatii introduce coplata de la 1 martie

scris de Ziua Veche
0 afisari

 

Sistemul de coplata, prin care romanii vor fi nevoiti sa plateasca o parte din contravaloarea serviciilor medicale, va intra in vigoare de la 1 martie 2010, dupa amanari repetate, proiectul legislativ urmand a fi finalizat intr-o saptamana si ulterior transmis Parlamentului. Introducerea coplatii a fost impusa de Banca Mondiala si de Fondul Monetar International, sustin reprezentantii Ministerului Sanatatii, iar Guvernul si-a asumat-o.

„Introducerea coplatii este o conditie asumata de Guvern. Ne-am asumat niste termene pentru acest lucru si in foarte scurt timp vom face public proiectul de act normativ”, a declarat Attila CSEKE, Ministrul Sanatatii, potrivit site-ul 1asig.ro.

Unul dintre argumentele Ministerului Sanatatii pentru sistemul de coplata a fost delimitarea clara a pachetului de servicii medicale de baza pe care le obtine pacientul prin asigurarile de sanatate si de cel suplimentar, unde intervine coplata. Alt argument este ca, prin plata unor consultatii, a unor tratamente sau a spitalizarii, va fi eliminata si mita.

Dupa ce, in 2009, s-a propus aceasta masura, s-au stabilit criteriile de functionare, introducerea acestuia a fost amanata si ulterior anulata. Odata cu propunerea de introducere a tichetelor de sanatate, proiectul s-a reluat. Cu toate acestea, atat medicii, cat si pacientii isi pun diverse probleme in legatura cu coplata, in principal vizand destinatia finala a acestor bani.
„Am fi de acord cu sistemul de coplata numai daca am sti ca sumele colectate vor fi utilizate pentru specialitatile respective, nu ca sa acopere alte goluri de finantare”, a spus Cezar IRIMIA, Presedintele COPAC – Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice din Romania (COPAC).
„Vrem sa stim cat plateste populatia, cati bani colectati de Ministerul Finantelor ajung la Sanatate si pe ce capitole s-au folosit acei bani. Si noi visam sa renovam, sa ne dotam cabinetele si ne-am dori ca banii de pe coplata sa-i investim in dezvoltarea praxisului. Dar pentru ei, trebuie sa platim impozit la stat”, a spus dr. Rodica TANASESCU, Presedintele Societatii Nationale a Medicilor de Familie (SNMF).

Tarifele stabilite de Bazac

Tarifele percepute in sistem de coplata nu au fost inca stabilite, insa fostul ministru al sanatatii, Ion BAZAC, anunta in iunie 2009 ca estimarile indica o plata de 5 lei la medicul de familie, la specialist – de 10 lei, 15 lei pentru vizita la domiciliu a medicului, iar la spital s-ar putea aplica plata pe zi sau pe internare, adica o medie de 100 lei pentru sapte zile.
Principala problema este insa definirea cu mare atentie a categoriilor care sunt exceptate de la coplata. Deocamdata, atat in opinia specialistilor, cat si a asiguratilor, pachetul minimal nu acopera nevoile minime de sanatate, motiv pentru care ar trebui regandit.
In opinia Presedintelui SNMF, statul trebuie sa-si asume plata pentru categoriile exceptate de la coplata si sa identifice foarte clar sursele de finantare pentru acestea.
Definirea pachetului de baza va facilita introducerea sistemului de asigurari complementare, cuprinsa, de asemenea, in noul proiect de lege a sanatatii, care urmareste eliminarea mecanismului de plati informale din sistemul sanitar si scaderea presiunii pe unitatile medicale.
In acest context, introducerea sistemului de servicii medicale in coplata este luata in calcul ca o modalitate de degrevare a bugetului de stat si a finantarii asigurarilor sociale de sanatate, precum si de impulsionare a sistemului de asigurari complementare, care va putea completa, la standarde ridicate, asigurarile sociale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult