Acasa Actualitate-InternaSocial Miting pentru Arafat la Târgu Mureş

Miting pentru Arafat la Târgu Mureş

scris de Bogdan Crețu Roman
11 afisari

Manifestarea de solidaritate cu doctorul Raed Arafat, fondatorul SMURD, care a avut loc, joi seara, la Târgu Mureş, s-a încheiat după mai bine de trei ore fără a fi semnalate incidente, potrivit forţelor de ordine. 

Miting pro Raed Arafat si SMURD

Iniţial peste 400 de persoane au organizat la ora 18.00 un flash mob în centrul municipiului Târgu Mureş, pentru a se solidariza cu dr. Raed Arafat, fost subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii care şi-a prezentat demisia în semn de protest faţă de prevederile proiectului legii sănătăţii referitoare la sistemul de urgenţă. Manifestanţilor li s-au alăturat apoi numeroşi revoluţionari, studenţi, sindicalişti şi politicieni şi au pornit într-un marş neautorizat către sediul Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare din Târgu Mureş, blocând circulaţia pe mai multe artere principale din municipiu.
La sediul SMURD au ajuns peste 2.500 de persoane care au scandat lozinci de încurajare la adresa întemeietorului SMURD, Raed Arafat, precum şi lozinci antiprezidenţiale. După aproximativ o jumătate de oră, timp în care manifestanţii au aplaudat şi încurajat fiecare ambulanţă care a intrat în curtea SMURD, participanţii a pornit într-un nou marş către centrul municipiului Târgu Mureş. În centrul oraşului din cei peste 2.500 de manifestanţi de la SMURD au mai ajuns în jur de 200, care s-au dispersat după ora 21.30.
Manifestarea de la Târgu Mureş nu a avut autorizaţie, iar organele de ordine nu au putut decide pe cine vor sancţiona întrucât acţiunea a fost iniţiată pe reţelele de socializare, mai ales pe Facebook. Apelul la solidaritate lansat pe Facebook s-a intitulat ‘Respect şi solidaritate – SMURD pentru noi, noi pentru SMURD’

7 comentarii

urbos 13-01-2012 - 03:46

S-ar putea sa porneasca flacara de la un sirian asa cum in 89 a pornit de la un maghiar.
Porcii limbisti ar trebui sa se gandeasca ce-o sa mai grohaie prin ziare.

BULA 13-01-2012 - 04:59

Rahatul de ofiter de politie care a vorbit la TV in direct, a fost extrem de agresiv, ca pe timpul lui Ceasca. Cred ca ar fi tras in oameni, ca in decembrie ’89, daca se ingrosa treaba. Dar ar fi fost linsat dupa aia si n-ar fi scapat cu viata nici familia lui.

gogu 13-01-2012 - 05:56

Bula, ce ai baut ma de nu mai rationezi ! Sau asa esti tu, ca nu esti din Sud ? Auzi ba, sa nu mai aud de voi, astie ”ne-sudici” ! Ati dus Tara asta de ripa cu ingimfarea voastra de IQ 15 si cu comportamentul de sluga pe care-l aveti ! si de unde stii tu ca ”sudistii” sint docili ! Nu ai putea tu, imbecilule sa nu mai instigi ! Ia dracului un os de peste si suge-l !!!!!

BULA 13-01-2012 - 06:30

N-ai sa vezi manifestie la Craiova ca la Tg. Mures. Postul local de televiziune este cel mai comunist din tara. Este condus de un securist notoriu.

BULA 13-01-2012 - 06:48

Sa te duci sa vezi ce mizerie e la intrarea de la TV Oltenia. Asta care conduce televizunea locala este si slugoi si lenes si prost organizator.

Ciu Huhu 13-01-2012 - 15:20

La puscarie cu basistii-pedelisti, JOS BASESCU!
Huuuuoooooo!

ion 13-01-2012 - 14:06

Basecu ne-a furat timp de 8 ani, nu se poate sa ne ia totul,noi cu ce mai traim, akm incearka sa faca tot posibilu sa dispara tot ce au facut altii in 20 ani
A marit tot, inafara de salarii si pensii,iar akm ne ia si SMURD-ul
Haidetzi la ink un protest in centru

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult