Denumit Intelence (Etravirina), noul produs a fost prezentat oficial, vineri, la Academia Romana de HIV/SIDA din cadrul Institutului „Matei Bals” din Bucuresti. Potrivit prof. dr. Sorin Petrea, din cadrul conducerii Institutului de boli infectioase prof. dr. Matei Bals, medicamentul este recomandat pacientilor care sunt infectati cu virus rezistent la alte tratamente, oferindu-le posibilitatea de a reduce virusul din sange pana la nivel nedetectabil-scopul tratamentului anti-HIV.
Conform statisticilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), in Romania sunt inregistrati peste 10.000 de pacienti cu HIV/SIDA. Cea mai raspandita modalitate de transmitere in Romania a acestei maladii este prin contact sexual neprotejat.
Agentia Europeana a Medicamentului (EMEA) a acordat, in augurst 2008 autorizatia de punere pe piata a medicamentului anti HIV Intelence (Etravirina) iar din februarie 2010 medicamentul este disponibil si in Romania.
In termeni medicali, Intelence reprezinta urmatoarea generatie de inhibitori non-nucleozidici ai reverstransaminazei (NNRTI) si este primul medicament care si-a dovedit eficienta la pacientii cu virus HIV rezistent la NNRTI, fiind primul produs de acest tip aprobat in ultimii 10 ani, potrivit specialistilor.
Medicamentul a fost dezvoltat de Tribotec Pharmaceuticals. Practic, acest inhibitor blocheaza activitatea NNRTI, o enzima produsa de virusul HIV care ii permite acestuia sa infecteze celulele din organism si sa produca mai multe virusuri. Prin blocarea acestei enzime, Intelence, luat in combinatie cu alte medicamente antivirale, reduce cantitatea de virus HIV din sange si pastreaza nivelurile sanguine ale virusului la cote scazute.
Intelence nu vindeca infectia cu HIV sau SIDA si nu previne transmiterea HIV dar ar putea intarzia deteriorarea sistemului imunitar si dezvoltarea infectiilor si bolilor asociate SIDA.
La lansarea noului produs a fost prezent prof. dr. Jonathan Saphiro, unul din cei mai titrati specialisti pe plan mondial in problematica HIV/SIDA, care a apreciat eforturile medicilor romani in gestionarea acestei maladii in tara noastra.
„Protejati-va, nu asteptati miracole”
Potrivit dr. Mariana Mardarescu, coordonator al Biroului pentru monitorizarea si evaluarea infectiei HIV/SIDA in Romania din cadrul Institutului de Boli Infectioase prof. dr Matei Bals, la sfarsitul anului 2008 erau inregistrate la nivel mondial 33,4 miloioane de persoane in viata infectate cu HIV/SIDA. Din acestea, 15, 7 milioane sunt copii sub 15 ani.
Portivit statisticilor OMS, la sfarsitul lui 2008 au fost inregistrate anual 2,7 milioane de persoane nou infectate, in timp ce, in 2008 s-au inregistrat peste 2 milioane de decese cauzate de aceasta maladie.
Medicul a tinut sa precizeze cresterea gradata a sperantei de viata a pacientilor infectati, din momentul introducerii terapiei antivirale, inclusiv in tara noastra, tara aflata in zona cu rata mica de incidenta.
Prof. dr. Sorin Petre a completat: „In Romania HIV nu-si face de cap, lucru apreciat si de organismele internationale de profil. Etravirina are calitatea de a nu-i pasa de rezistenta virusului, marind speranta de viata a pacientului, combinata cu alte medicamente. Dar mesajul cel mai important pe care vrem sa-l transmitem, mai ale prin mass-media este: protejati-va singuri, nu asteptati injectii miraculoase!”.
Specialistii Institutului Matei Bals au vorbit si despre ‘feminizarea fenomenului HIV/SIDA”, in Romania (dar si in lume) , pentru prima data numarul femeilor infectate depasindu-l pe cel al barbatilor.
In Romania, primul caz de SIDA raportat in cazul unui adult a fost in 1985 iar la un copil in 1989. Totodata, din 1985 si pana in 2009 au fost raportate peste 16.000 de cazuri (9810 copii si 6352 adulti) inregistrandu-se 5561 de decese.