Acasa Actualitate-InternaSocial O cerșetoare din Gorj a lăsat moștenire 100.000 lei

O cerșetoare din Gorj a lăsat moștenire 100.000 lei

scris de C.S.
3 afisari

Autorităţile din Târgu Cărbuneşti au descoperit în locuinţa unei pensionare din localitate, după decesul acesteia, aproximativ 100.000 de lei, femeia, în vârstă de 88 ani, fiind una dintre cele mai cunoscute cerşetoare din zonă.

O cerșetoare din Gorj a lăsat moștenire 100.000 lei.

Primarul din Târgu Cărbuneşti, Viorel Mihai Mazilu, a declarat că bătrâna beneficia de o pensie de 11 milioane lei și de asistenţă socială din partea Primăriei, primind mâncare caldă acasă la fiecare două zile, el precizând că aceasta a fost ajutată de autorităţile locale inclusiv să îşi reînnoiască actele de identitate.

Venea tot timpul cu o plasă sau un sac în spinare, peste umăr, şi cerşea ori bani ori o bucată de pâine sau ce îi mai dădeau oamenii. Noi am ajutat-o cât am putut, iar acum, când a decedat, asistenta de la Primărie care se ocupa de ea a mers acasă ca să îi caute nişte haine mai bune pentru a o înmormânta. Aşa a găsit în sacul femeii 72.000 de lei şi 19 cecuri, valoarea totală de acolo fiind de peste 100.000 de lei„, a afirmat primarul.

Banii găsiţi în locuinţa bătrânei au fost număraţi de trei poliţişti şi trei localnici pe parcursul a peste patru ore, unul dintre martori, Constantin Cocheci, care este şi consilier local şi vecin cu bătrâna, a declarat că bancnotele erau înfăşurate în hârtie de ziar şi legate cu sfoară.

„Trei poliţişti, eu şi încă doi vecini am stat aici, la ea în casă, peste patru ore ca să desfacem toate motoşinele cu bani pe care le avea. Nu ne venea să credem că sunt atâţia bani. Îi avea înveliţi în ziare şi erau legaţi cu sfoară. Erau şi cupoanele de pensie, nici nu se atingea de vreun leu. Cum îi dădea poştaşul aşa îi împacheta şi îi băga în sacul cu care mergea la cerşit”, a spus Cocheci.

Banii au fost ridicaţi de poliţişti şi predaţi Parchetului Judecătoriei Târgu Cărbuneşti, care, la rândul său, a dispus depunerea sumei într-un cont bancar, aceştia putând fi revendicaţi de eventuale rude pe parcursul anului.

Primarul Viorel Mihai Mazilu a mai afirmat însă că bătrâna nu avea rude şi că, cel mai probabil, după ce se vor încheia problemele cu succesiunea, banii vor reveni autorităţilor locale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult