Acasa Actualitate-InternaSocial O nouă structură SMURD a fost inaugurată în judeţul Teleorman

O nouă structură SMURD a fost inaugurată în judeţul Teleorman

scris de Laurentiu Banches
2 afisari

SMURD poate opera începând de joi în toate judeţele din ţară în urma inaugurării unităţii din judeţul Teleorman.

ambulanta_smurdSeriviciul mobil din judeţul Teleorman, ultimul în care nu putea opera SMURD, va beneficia de cinci echipaje de prim ajutor şi tot atâtea ambulanţe achiziţionate în 2011 de către Ministerul Sănătăţii. La nivel naţional, în prezent, funcţionează 664 de echipaje de urgenţă în staţiile de ambulanţă şi 229 în structurile Pompieri-SMURD. Până la sfârşitul acestui an urmează să fie înfiinţat cel de-al cincilea punct de salvare aeriană la Craiova, în colaborare cu Inspectoratul General de Aviaţie din cadrul MAI, după cele existente la Mureş, Bucureşti, Iaşi şi Arad.

La ceremonia de înfiinţare a noii structuri SMURD din judeţul Teleorman au participat, printre alţii, potrivit Agerpres, premierul Mihai Răzvan Ungureanu, ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel Marcel-Sorin Lucaciu, fondatorul SMURD, dr. Raed Arafat,  subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli a anunţat că vor continua să înfiinţeze puncte de ambulanţă şi SMURD pentru a acoperi timpii de reacţie, precizând că în iulie şi septembrie se aşteaptă şi sosirea a două elicoptere achiziţionate în prealabil.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult