O vulpe turbată a băgat oraşul Vlăhiţa în carantină | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaSocial O vulpe turbată a băgat oraşul Vlăhiţa în carantină

O vulpe turbată a băgat oraşul Vlăhiţa în carantină

scris de C.P.
15 afisari

Autorităţile sanitar veterinare din Harghita au instituit carantină în oraşul Vlăhiţa, după ce s-a dovedit că o vulpe care intrase în gospodăria unui localnic era bolnavă de rabie.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Harghita, dr. Pusok Laszlo, a declarat că, în urmă cu câteva zile, o vulpe cu comportament ciudat a intrat în curtea unui bărbat din oraşul Vlăhiţa, iar acesta ajutat de alţi trei cunoscuţi au ucis animalul şi au dus cadavrul la medic, pentru efectuarea analizelor.  Rezultatele au dovedit faptul că vulpea fusese turbată, motiv pentru care cei patru bărbaţi au fost trimişi la Centrul Judeţean Antirabic de la Miercurea Ciuc, pentru administrarea tratamentului specific.

De asemenea, câinele din gospodărie, care fusese vaccinat antirabic, se află sub observaţie medicală pentru două săptămâni, iar oraşul Vlăhiţa a intrat în carantină pentru o perioadă de o lună. Acesta este al şaptelea focar de rabie înregistrat în Harghita, în acest an, în şase dintre cazuri fiind vorba de vulpi, iar într-un caz virusul turbării fiind identificat la o pisică sălbatică.  Potrivit sursei citate, în această perioadă Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor achiziţionează câteva mii de momeli vaccinale, care vor fi amplasate în apropierea vizuinilor vulpilor.  Dr. Pusok a explicat că judeţul Harghita ar urma să primească aproximativ 1500 de momeli vaccinale.

Preconizăm că în luna decembrie va avea loc distribuirea momelilor vaccinale. Avem o hartă cu vizuinile vulpilor şi vom amplasa aceste doze în apropierea lor, aproximativ 25 de momeli pe kilometrul pătrat‘, a spus purtătorul de cuvânt al DSVSA Harghita. Tot în această perioadă, medicii veterinari din Harghita sunt implicaţi în campania de vaccinare antirabică a câinilor din gospodăriile oamenilor. Dr. Pusok a precizat că, în fiecare an, sunt imunizaţi gratuit împotriva turbării între 40 şi 45.000 de câini.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult