Acasa Actualitate-InternaSocial Oprescu a dat socoteală pentru Bucureşti

Oprescu a dat socoteală pentru Bucureşti

scris de A.B.
1 afisari

Sorin Oprescu a tras linie după cei patru ani de mandat. A hotărât că a sosit momentul să dea socoteală pentru felul în care a administrat Bucureştiul în cei patru ani de mandat. În schimbul felicitărilor, a primit însă huiduieli din partea unui grup de nemulţumiţi de bilanţul prezentat.

sorin oprescu

a1.ro

Primarul Capitalei a declarat că este extrem de important faptul că Bucureştiul, în perioada de criză, s-a menţinut în echilibru, în creştere economică – chiar dacă ea a fost mică – că s-a dezvoltat, inclusiv în ceea ce priveşte protecţia socială.

„Proiectele trebuie continuate, Bucureştiul are nevoie de normalitate şi stabilitate. Oamenii sunt sătui de scandaluri politice, de politicieni care doar promit, se ceartă şi nu realizează mare lucru. Cetăţenii vor fapte, vor realizări”, a explicat, pentru Agerpres, Sorin Oprescu.

„Unii m-au acuzat că am dus la bun sfârşit ceea ce ei denumesc proiectele lui Băsescu şi Videanu. Am să le dau o veste care o să-i surprindă: Bucureştiul nu a început şi nici nu se termină cu Băsescu, Videanu sau Oprescu. În trufie, ignoranţă şi necinste, aceste voci de partid nu spun că multe dintre proiectele la care fac referire au fost gândite de către elita acestei ţări, de specialişti remarcabili, cu multă vreme înainte ca personajele care au ocupat vremelnic fotoliul de primar să ajungă în funcţie”, a spus edilul-şef al Capitalei. Printre realizările amintite de Oprescu se numără pasajul Basarab şi acordarea celor 121 locuinţe sociale pentru aproape 400 de persoane.

În opinia sa, prea mult timp acest oraş a stat pe loc, iar acum, când a început să se dezvolte, să se modernizeze, nu trebuie să se mai oprească.

„Bucureştiul, ca prim oraş al acestei ţări, poate fi motorul şi forţa procesului de transformare a României în ceea ce trebuie să fie o ţară puternică, dezvoltată, care să conteze cu adevărat în rândul ţărilor civilizate ale lumii”, a menţionat Oprescu.

Dar cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, Oprescu nu a primit felicitări, ci huiduieli din partea câtorva nemulţumiţi de bilanţul prezentat de primar.

Grupul de protestatari a fost împrăştiat, în mod paşnic, de către forţele de ordine. Aceştia purtau pancarte cu texte precum „Sorin Oprescu costă mai mult decât face!”, „Oprescu la butoane, maidanezii îmi dau frisoane”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult