Acasa Actualitate-InternaSocial Panourile publicitare, admirate de romani

Panourile publicitare, admirate de romani

scris de Ziua Veche
0 afisari

.In calatoriile scurte spre serviciu, scoala, facultate sau spre cea mai importanta piata, romanii sunt vorbareti, atenti la panourile publicitare pe langa care trec si, in masura mai mica, sunt interesati de lectura si muzica.


Concluziile cercetatorilor de la GfK Romania arata cum reusesc cei chestionati sa isi foloseasca timpul petrecut pe drum in deplasari repetitive, care risca sa devina plictisitoare, intr-un mod placut si util.

 

Marea majoritate a romanilor sta de vorba des sau foarte des, fie direct cu alte persoane (71%), fie la telefonul mobil (52%). Trei sferturi din tinerii sub 25 de ani si doua treimi din persoanele cu educatie superioara vorbesc la mobil des sau foarte des in deplasarile zilnice. Numai un roman din zece nu sta de vorba niciodata pe drum, iar un sfert din romani nu vorbesc niciodata la telefonul mobil cand se deplaseaza. 

Panourile publicitare sunt urmarite des sau foarte des de un sfert dintre romani, in special de cei cu educatie medie si superioara. De asemenea, aproximativ 16% dintre tinerii pana in 25 de ani sunt interesati de emisiunile prezentate pe ecranele din statiile sau mijloacele de transport in comun, fata de aproape 10% procentul inregistrat in total populatie.  

Ziarele cumparate, mai citite decat cele gratuite

Studiul mai arata si ca romanilor le place lectura in timpul deplasarii in aceeasi masura, indiferent de varsta. Ziarele cumparate inca sunt mai cautate decat ziarele gratuite (19% citesc ziare cumparate fata de 11% care citesc ziare gratuite). Diferenta dintre cele doua tipuri de ziare se mentine si printre calatorii capitalei – 37% dintre acestia citesc ziare gratuite si 42% citesc ziare cumparate. Pe langa ziare, in deplasarile zilnice oamenii citesc carti in proportie de 12%, procent usor mai ridicat in Bucuresti si orasele mai mari de 200.000 de locuitori. 

Generatia tanara  asculta muzica in timpul deplasarilor mai lungi de 10 minute. Jumatate dintre adolescentii de 15-19 ani si o treime dintre tinerii de 20-25 de ani asculta muzica stocata pe player sau telefon. Posturile de radio au o popularitate putin mai scazuta, fiind ascultate de 30% dintre tinerii de 15-19 ani si de 20% din cei de 20-25 ani. Jocurile pe telefon sunt preferate de un sfert din persoanele sub 19 ani, iar videoclipurile si filmele sunt vizionate pe telefoane sau alte dispozitive portabile doar de 16% dintre acestia. 

Numai un sfert dintre romani au parte de calatorii zilnice mai lungi de o ora, in timp ce aproape jumatate dintre romani petrec intre 10 minute si o ora pe drum. Pentru deplasarile zilnice, majoritatea respondentilor a declarat ca merge pe jos (47%). Urmeaza mijloacele de transport in comun (21%) sau masina (19%).  Studiul GfK Omnibus a fost ralizat in ianuarie 2010 pe un esantion de 1072 de rspondenti din mediul urbal si rural. Rezultatele sunt reprezentative pentru populatia in varsta de 15 ani si peste.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult