Iaşi: Altercaţie între puşcăriaşi, un deţinut a fost înjunghiat | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaSocial Penitenciarul Iaşi: Altercaţie între puşcăriaşi, un deţinut a fost înjunghiat

Penitenciarul Iaşi: Altercaţie între puşcăriaşi, un deţinut a fost înjunghiat

scris de Laurentiu Banches
0 afisari

Un bărbat deţinut la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi a fos înjunghiat în timpul programului de plimbare în urma unei altercaţii.

crima

Penitenciarul Iaşi: Altercaţie între puşcăriaşi, un deţinut a fost înjunghiat

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Iaşi, inspector de penitenciare Gabriela Topoliceanu, a declarat pentru Agerpres, că, în jurul orei 12,00, în timpul desfăşurării activităţii de plimbare, a avut loc o altercaţie între mai multe persoane private de libertate, în urma căreia un deţinut a fost agresat. Bărbatul agresat a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi pentru investigaţii şi tratament de specialitate.

Deţinutul rănit, în vârstă de 29 de ani, este condamnat la şapte ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Conform purtătorului de cuvânt, Gabriela Topoliceanu, în urma acestui incident au fost luate toate măsurile legale şi a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi. Totodată, la nivelul Penitenciarului Iaşi a fost începută o anchetă internă pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs incidentul.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult