Acasa Actualitate-InternaSocial Pensiile nu vor scădea, se jură ministrul Muncii

Pensiile nu vor scădea, se jură ministrul Muncii

scris de Ziua Veche
2 afisari

Ministrul democrat-liberal al Muncii, Ioan Botiş, şi-a reluat, vineri, la Poiana Braşov, demonstraţia potrivit căreia pensiile, după noua lege, nu vor scădea, şi a promis că, dacă legile matematicii se vor schimba, îşi va prezenta demisia.


„Am făcut o trimitere directă la ceea ce este foarte greu de contestat. La fel ca legea gravitaţiei, şi matematica (…) este foarte greu de contestat. Am spus că, în cazul în care luăm acel indicator-ancoră de 732,8 lei, stabilit prin lege, şi îl înmulţim cu ceva pozitiv, în mod natural, din toate ştiinţele matematice dovedite până acum, produsul acela creşte. Dacă 732,8 îl înmulţim cu rata inflaţiei – care este pozitivă, are un coeficient de 5,3% – produsul dintre cei doi indicatori duce la o valoare pozitivă. Pe lângă raportul de înmulţire dintre cei doi indicatori, mai avem un raport de adunare, care duce în mod clar la o altă creştere. (…) Vă promit lucrul acesta, dacă legile matematicii se schimbă, îmi dau demisia”, a declarat ministrul Botiş, citat de Agerpres.

Oficialul guvernamental a precizat că Parlamentul este suveran în ceea ce priveşte Legea pensiilor, dar a menţionat existenţa, în Uniunea Europeană, a directivei egalităţii de gen.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult