Acasa Actualitate-InternaSocial Poleiul a făcut peste 70 de victime. Vezi cum să te protejezi!

Poleiul a făcut peste 70 de victime. Vezi cum să te protejezi!

scris de Z.V.
39 afisari

Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov (SABI), dr. Alis Grasu a anunţat că peste este 70 de persoane cu avut nevoie de îngrijiri medicale, în dimineaţa de vineri 11 ianuarie, după ce au căzut din cauza poleiului.

Poleiul a făcut peste 70 de victime. Vezi cum să te protejezi! (foto: peoplewhotrip.com)

Medicul Alis Grasu a declarat pentru mediafax că „În primele trei ore ale dimineţii am avut 291 de solicitări, iar dintre acestea 46 au fost pentru suspiciuni de fracturi, entorse, luxaţii, iar alte 28 au fost pentru traumatisme prin cădere”. Managerul SABI a făcut câteva recomandări persoanele care sunt nevoite să iasă din casă pentru a evita accidente cauzate de polei.

Astfel, ar fi bine ca doamnele să renunţe la încălţămintea cu toc şi să folosească ghete cu talpă de cauciuc cu striaţii adânci, tip bocanci. În cazul în care nu există o astfel de încălţăminte ar fi bine ca pe talpa încălţămintei să fie lipită o bandă adezivă sau „deşi e mai puţin estetic” peste gheată să îşi pună un ciorap. De asemenea este recomandat mersul cu paşi mici, cu multă grijă.

Dr. Alis Grasu a atras de asemenea atenţie asupra scărilor şi locurilor acoperite de zăpadă „ambele pot fi adevărate capcane. De asemenea, în aceste zile, chiar dacă pare mai cald, iar străzile sunt adevărate patinoare sunt recomandate mănuşile şi căciula pentru a proteja aceste zone în cazul unei evenuale căderi„. Ea a menţionat că cel mai bine este ca în cădere să încercăm să protejăm capul şi coloana, dar, de regulă, atunci când alunecăm suntem surprinşi şi nu prea mai putem controla căderea„.

Tot vineri, 11 ianuarie, la Spitalul de Urgenţă Floreasca au ajuns 12 persoane cu fracturi, în media obişnuită,  purtătorul de cuvânt al Spitalului, dr. Bogdan Opriţa specificând că „diferă doar modul în care se cade”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult