Acasa Actualitate-InternaSocial Prima Casa 2 debuteaza numai pentru locuinte vechi

Prima Casa 2 debuteaza numai pentru locuinte vechi

scris de Ziua Veche
1 afisari

.Programul Prima Casa 2 a luat startul joi, 11 martie, dar este disponibil numai pentru case deja contruite, primele credite fiind acordate, si de aceasta data, tot de BRD. Desi programul Prima Casa 2 a fost modificat pentru a fi disponibil si pentru locuinte care ar urma sa se construiasca, autoritatile nu au reusit sa modifice legislatia in timp util. Solutiile au fost gasite si urmeaza a fi implementate.


„Problemele sunt rezolvate, urmeaza sa fie introduse intr-un act normativ. Se pot acorda garantii prin noul program pentru case construite, urmand ca, pentru cele nou construite, sa fie disponibil in urmatoarele zece zile”, a declarat in cadrul unei conferinte de presa Aurel Saramet, presedintele Fondului National al Creditelor pentru IMM-uri.
Modificarea legislatiei va face posibila introducerea garantiei pentru bunuri viitoare, mecanism similar creditului ipotecar. De asemenea, au fost gasite solutii pentru constructiile in asociere, in conditiile in care unul dintre acestia doreste sa se retraga. Aurel Saramet a explicat ca, in cazul in care un asociat s-ar retrage, Fondul ar urma sa plateasca garantia, si nu bancile care acorda creditul.

Cei care vor sa-si cumpere casa prin acest program trebuie sa mai stie ca exista mici modificari. Comisionul Fondului de Grantare a crescut de la 0,37% la 0,49%. Saramet a mai spus ca institutia a inregistrat anul trecut pierderi de 32 miliarde de lei vechi din cauza programului. “Pana acum nu au fost solicitari de plata a garantiilor catre Fond”, a adaugat Aurel Saramet, ceea ce semnifica faptul ca nu au avut loc executari ale imobilelor achizitionate prim programul Prima Casa. Saramet a declarat ca, neoficial, se vorbeste de posibilitatea executarii a doua garantii in viitorul apropiat. Avand in vedere ca prin acest program au fost achizitionate 16.564 de locuinte, ponderea acestora este nesemnificativa. Iar bancile confirma faptul ca nu sunt probleme cu clientii programului Prima Casa.

Pana acum nu au avut loc nici macar intarzieri la plata decat accidental, de cateva zile”, a declarat Lucian Cojocaru, director in cadrul BRD. De la debutul sau si pana acum, programul a cunoscut o imbunatatire continua, atat in privinta duratei de aprobare a creditului cat si a analizei dosarului. Astfel, daca la inceput erau trimise spre reanalizare 28% dintre dosare, acum s-a ajuns la 3-4%. De asemenea, se preconizeaza o scadere a timpului de analiza a dosarului de la 5 zile la 1-4 zile. Autoritatile estimeaza ca Prima Casa 2 se va incheia pana la finalul acestui an, ca urmare a epuizarii plafonului de garantii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult