Acasa Actualitate-InternaSocial Primăria Capitalei lasă instituțiile publice fără locuri de parcare gratuite

Primăria Capitalei lasă instituțiile publice fără locuri de parcare gratuite

scris de Cristi Stefan
89 Afisari

Primăria Capitalei a deschis Cutia Pandorei: începând cu 2023, PMB are de gând să lase instituțiile publice din București fără locuri de parcare gratuite! În acest sens, viceprimarul Stelian Bujduveanu anunță că deja a trimis o circulară către toate instituțiile publice.
Municipalitatea le transmite angajaților din ministere, plus celorlalți salariați din sistemul public că ar face bine să își bugeteze pentru 2023 bani de parcare.

Stelian Bujduveanu anunță abonament și pentru bugetari
În cadrul unei dezbaterii publice organizate de Primăria Municipiului Bucureşti pe tema tarifului de parcare de 5 lei/oră, dar şi a proiectului privind ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunţat că instituţiile publice nu vor mai beneficia de locuri de parcare gratuite începând cu anul viitor.
Astfel, Bujduveanu a menţionat că luni, 21 noiembrie, a transmis o circulară tuturor instituţiilor publice, anunţându-le că din 2023 trebuie să plătească pentru locurile de parcare şi să aloce bani în buget, în acest sens.

„Abonamentul de 500 de lei pe lună, după aprobarea acestui regulament, se va aplica şi instituţiilor publice. De la anul – o spun în premieră, ieri am trimis o circulară instituţiilor publice, care au aproape 3.000 de locuri parcare luate gratuit de la Municipalitate, să îi somăm să îşi bugeteze pentru bugetul lui 2023 bani pentru parcare – vom desfiinţa toate parcajele atribuite gratuit! De la anul vor fi obligaţi să îşi achiziţioneze, ca orice cetăţean, abonamente pentru maşinile instituţiei”, a spus Stelian Bujduveanu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult