Acasa Actualitate-InternaSocial Procurorii au început urmărirea penală în cazul tragediei aviatice din Apuseni

Procurorii au început urmărirea penală în cazul tragediei aviatice din Apuseni

scris de C.S.
5 afisari

Tragedia aviatică din Munţii Apuseni face noi victime. Procurorii au demarat procedurile de urmărire penală pentru încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor şi vătămare corporală din culpă, a anunţat Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia.

A început urmărirea penală în cazul tragediei aviatice din Apuseni.

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

În urma accidentului, au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

Procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, declara, marţi seară, că în urma anchetei desfăşurate la locul accidentului aviatic au fost ridicate probe care urmează să fie supuse expertizei, iar epava va fi păzită până când va putea fi transportată într-un loc special pentru a fi studiată.

Întrebat dacă printre probele ridicate se află şi cutia neagră, procurorul a răspuns că acest avion nu avea cutie neagră, ci doar alte aparate de bord care vor fi examinate de către anchetatori.

Întrebat de ce va dura câteva luni ancheta, Lazăr răspundea că aşa se procedează în cazul anchetelor cu catastrofe aeronautice.

Procedurile de extragere a epavei avionului prăbuşit în Munţii Apuseni au început, miercuri, iar la locul accidentului au mers inspectori specialişti în aeronautică. Ulterior epava avionului va fi dusă într-un loc unde va fi studiată de inspectorii specializaţi care vor redacta raportul privind acest caz.

4 comentarii

digital 22-01-2014 - 19:23

procurorii de la referendum sau ăilalți?!

UnUL 22-01-2014 - 19:38

La referendum nu a fost niciun procuror, nu e de resortul lor.

digital 22-01-2014 - 19:44

da, ăia cu biblia pe capotă, de umblau prin sate și anchetau cetățeni, ce erau, marțafoi deghizați în băsiști?!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 22-01-2014 - 19:49

Dobitockule , in prima seara dupa R eferendum , procurori au arestat toate buletinele de vot centralizate la Bucuresti !
Excrocule , tu chiar mintzi ca un IMBECIL !

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult