Acasa Actualitate-InternaSocial Proiect: Cotizaţie retroactivă la fondul de pensii

Proiect: Cotizaţie retroactivă la fondul de pensii

scris de Ziua Veche
3 afisari

 

.Românii care, indiferent de motiv, nu au cotizat la sistemul de pensii ar putea să aibă dreptul să o facă retroactiv, dar doar pentru ultimii cinci ani, Ministerul Muncii elaborând în acest sens o propunere legislativă conţinând sumele pe care aceştia ar trebui să le plătească pentru a avea pensie.


„Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot solicita asigurarea pentru pensie, prin plata contribuţiei de asigurări sociale, pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia. (…) Perioadele de timp pentru care se poate solicita asigurarea în sistemul public de pensii, cu plata corespunzătoare a contribuţiei de asigurări sociale, sunt de cel mult cinci ani anteriori, calculaţi de la data încheierii contractului de asigurare socială”, se arată în proiectul de act normativ propus de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) şi supus dezbaterii publice, transmite Mediafax.

Baza lunară de calcul a sumelor datorate de cei care vor să plătească retroactiv pentru ultimii ani şi să beneficieze astfel de vechime în plus la pensie este valoarea unui salariu minim brut pe ţară, garantat în plată, reglementat de legislaţia în vigoare pentru fiecare din perioadele pentru care se solicită asigurarea în sistemul public de pensii.

Cei interesaţi trebuie să plătească între 27,5 şi 31,5 la sută din valoarea salariului lunar minim brut pe ţară, aşa cum a fost el reglementat prin acte normative din 2005 şi până acum, sumă care va fi „actualizată” cu indicele de inflaţie.

Plata sumelor către bugetul de pensii se face fie într-o singură tranşă, fie eşalonat, „dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2010”.

„Perioada pentru care, în condiţiile prezentei ordonanţe, se achită contribuţia de asigurări sociale constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii”, se arată în proiectul supus dezbaterii publice de MMFPS.

Facilitatea privind plata retroactivă ar urma să fie valabilă doar până la sfârşitul anului 2010.

La începutul lunii august, Asociaţia Românilor din Italia (ARI) a solicitat Ministerului Muncii găsirea unei soluţii pentru ca românii care au muncit la negru în trecut să-şi poată achita retroactiv contribuţiile la pensie, pentru a-şi completa stagiul de cotizare.

„Guvernanţii din România se împrumută de la FMI pentru a plăti pensii. Românii din străinătate pot da o mână de ajutor. Cei mai mulţi dintre ei au muncit la negru cel puţin o perioadă, ei ar putea să îşi completeze acum perioada de contribuţie lipsă. Sistemul naţional de pensii din România are nevoie de aceşti bani, iar românii care au muncit la negru, de cele mai multe ori siliţi de împrejurări, pot spera la o bătrâneţe mai senină, cu o pensie minimă asigurată, la vârsta la care nu vor mai putea munci”, spuneau atunci reprezentanţii ARI.

Aceştia precizau că au mai cerut acest lucru de două ori în trecut – în 2004 şi în 2009, printr-o scrisoare adresată Ministerului Muncii, precum şi preşedinţilor Comisiilor de muncă şi egalitate de şanse din Parlamentul României.

0 comentariu

Europeanuul 29-07-2010 - 08:39

Daca Dl Patriciu acorda un imprumut in conditii competitive (sau cel putin similare) cu cele oferite de FMI, atunci poate ca Romania nu ar mai avea nevoie de ajutorul acestui institut FMI. Ungurii acum isi finanteaza deficitul pe piata de capital (la dobinzi mult mai mari decat cele oferite de FMI), iar masurile lor drastice de austeritate (TVA, etc) frineaza crsterea economica. Deh, mindria si prostia costa… bani.

oblioo 30-07-2010 - 02:13

Ministrul de finante al unui regat din lumea a 3-a suna la departamentul de reesalonare a datoriilor al FMI, pentru a vorbi cu directorul acestui departament, John Edwards. Ministrul de finante a fost informat ca domnul John Edwards tocmai a decedat, funeraliile sale se desfasurau chiar in momentul discutiei telefonice, dar va fi cautat telefonic de catre succesorul acestuia.
Dupa o ora, ministrul de finante a sunat din nou, pentru a fi informat de alta persoana care se afla in birou, ca domnul John Edwards a decedat, funeraliile acestuia sunt in curs de desfasurare, dar va fi contactat cu prima ocazie, de catre succesorul acestuia. Ministrul de finante a continuat sa sune, la interval de o ora, in urmatoarele 4 ore. Dupa 4 ore, oficialul FMI care raspundea la telefon nu a mai putut suporta hartuiala si a intrebat exasperat:« Domnule ministru de finante, de ce continuati sa sunati, desi v-am spus ca domnul John Edwards a decedat ? » Ministrul de finante a raspuns si intamplarea este adevarata, nu este banc « Ne place sa auzim de la voi aceasta stire !!»

oblioo 30-07-2010 - 02:54

Nota de plata este achitata de catre cetateni. Pentru banci, profiturile lor sunt private, iar pierderile lor sunt socialiste, ale intregului popor.
FMI a distrus Islanda si Letonia:
http://www.huffingtonpost.com/nathan-lewis/the-imf-destroys-iceland_b_276193.html
Cum a distrus FMI-ul agricultura in Africa:
http://www.worldhunger.org/articles/08/editorials/bello_afag.htm
Praful si pulberea s-a ales de Malawi, sub biciul FMI:
http://www.jamiiforums.com/habari-na-hoja-mchanganyiko/29685-imf-policies-destroy-african-economies-malawi-example.html
Cum a distrus FMI-ul Iugoslavia:
http://waronyou.com/topics/how-the-united-states-and-the-zionist-run-imf-destroyed-yugoslavia/
FMI-ul a facut praf Argentina. Nici Brazilia nu a putut returna datoria externa, asa ca a cedat delta Amazonului, care nu mai apartine Braziliei. Au incetat si documentarele ecologiste despre distrugerea padurilor ecuatoriale din aceasta delta, desi nu prea mai exista paduri pe acolo.
FMI inseamna sclavie financiara si colonialism economic.
Fiecare tara prin care trec FMI/Banca Mondiala ajung cu economia devastata si literalmente in flacari. Un exemplu foarte bun este Romania lui Ceausescu si revolutia din 1989.
FMI-ul stie ca populatia se va revolta si planifica din timp aceste revolte, infiltrand agenti provocatori, ca dupa revolte sa impuna noi conditii. Acestea se numesc revoltele FMI, iar revolutia romana din 1989 este o revolta FMI. FMI-ul a recunoscut ca a organizat aceste revolte. Revoltele determina capitalul sa fuga din tara respectiva ceea ce creaza noi oportunitati de dominatie si control pentru FMI-ul controlat de oamenii care vor sa controleze intreaga omenire.
Nu stiu daca Ungaria va supravietui, dar Romania este fara speranta.

jan dinu 30-07-2010 - 06:47

Pentru spaga in parai
Tziganii intra shi’n rai
Au poarta mereu deschisa
Doar la prosti este inchisa !

Romanii ramin geloshi
Ca n-au bani nici de galoshi
Daca muncesc ziua’ntreaga
Bogatia nu se leaga !!

Tzara devenita shatra
Uite ,toti ce aur poarta !
Lanturi grele au la git
Cind joaca mereu – barbut ..
Semn ca’s din tyrib – avut !

Acum nu le este rau
Sunt bastani chiar la bulau..
Dar de vor trece la Shiva …
Davin rai la fel ca IUda …!!

JD-USA

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult