Acasa Actualitate-InternaSocial Protest al transportatorilor și fermierilor. Un singur tractor în Piaţa Constituţiei

Protest al transportatorilor și fermierilor. Un singur tractor în Piaţa Constituţiei

scris de C.S.
175 Afisari

Marele miting al transporatorilor şi fermierilor din Piaţa Constituţiei se rezumă la un singur tractor adus pe o platformă. A fost şi singurul care s-a înscris cu numărul de înmatriculare. Mitingul a fost aprobat pentru 5.000 de oameni şi 200 de utilaje şi camioane.

Organizatorii protestului transportatorilor și fermierilor au anunțat că vor fi prezente mii de persoane și sute de mașini. În realitate, Piața Constituției este goală, cu excepția unui TIR cu o remorcă pe care se află un tractor. Șoferul autovehiculului a refuzat să vorbească cu jurnaliștii.

Potrivit Prefecturii Municipiului București, până sâmbătă, la ora 16.00, când organizatorul avea obligația să notifice autoritățile cu privire la numărul mașinilor participante, li s-a transmis că va fi prezent doar un cap tractor cu remorcă.

Potrivit legii, solicitările care vor veni după această oră nu vor fi luate în calcul.

Încă de la început, transportatorii și fermierii care protestează de 12 zile în stradă au spus că nu vor participa la acest protest, pentru că are conotații politice, iar organizatorii nu le reprezintă interesele.

În Afumaţi, la intrarea în Capitală, acolo unde timp de zile în șir erau strânşi transportatori şi fermieri, numărul celor care protestează a scăzut.

Transportatorii și fermierii protestează în Piaţa Constituţiei duminică, luni şi marţi, între orele 9.30 şi 22.00, iar vehiculele de tonaj mare se vor deplasa către acest loc începând cu ora 6.30.

Potrivit Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), între orele 6.00 şi 6.30 are loc adunarea mijloacelor auto (maxim 100 de tractoare şi 100 de capete tractor de TIR) pe şoseaua Alexandriei, pe banda 1 de circulaţie, segmentul cuprins între şoseaua de centură şi şoseaua Bucureşti – Măgurele.

Între orele 6.30 şi 7.00 are loc deplasarea mijloacelor auto până în Piaţa Constituţiei pe traseul: şoseaua Alexandriei – Calea Rahovei – stânga pe bulevardul Tudor Vladimirescu – dreapta pe Calea 13 Septembrie – stânga pe bulevardul Libertăţii – Piaţa Constituţiei. Deplasarea se face cu respectarea regulilor de circulaţie, fără restricţii de trafic.

Mijloacele de transport folosite vor fi îndrumate şi parcate sub supravegherea forţelor de ordine gradual, până la ocuparea spaţiului destinat protestului (parcarea din Piaţa Constituţiei).

Între 8.30 şi 9.30 au acces, pe cale pietonală, participanţii la protest. Între orele 9.30 şi 22.00 va avea loc mitingul de protest, iar între 22.00 şi 23.00 are loc defluirea participanţilor.

Aceste coordonate sunt valabile pentru toate cele trei zile în care este autorizată manifestaţia, arată PMB.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat joi că autorităţile locale au aprobat organizarea unui protest, duminică, luni şi marţi, în Piaţa Constituţiei, cu participarea a 5.000 de persoane, 100 de tractoare şi 100 de capete tractor. 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult