Acasa Actualitate-InternaSocial Proteste ale fanilor OTV în faţa sediului CNA

Proteste ale fanilor OTV în faţa sediului CNA

scris de Laurentiu Banches
3 afisari

Cele peste 600 de persoane care s-au adunat joi, în faţa sediului CNA sunt nemulţumite că televiziunea nu va mai emite din 28 septembrie.

Protestul survine deciziei fără precedent a Consiliul Naţional al Audiovizualului(CNA), care i-a aplicat, marţi, postului OTV cea mai drastică sancţiune posibilă şi anume înjumătăţirea licenţei audiovizuale , pentru că televiziunea difuzează aproape non-stop publicitate politică la Partidul Poporului Dan Diaconescu, în afara perioadei de campanie electorală.

Potrivit Mediafax, în cursul dimineţii de joi, 300 de persoane au manifestat în faţa sediului CNA, însă protestul nu a fost declarat, astfel încât jandarmii i-au îndepărtat pe aceştia. Protestatarii au revenit însă apoi într-un număr dublu cu pancarte pe care sunt notate lozinci de susţinere OTV, dar şi cu un steag naţional cu mijlocul găurit, simbol al revoluţiei din decembrie 1989. Dntre scandările şi mesajele transmise de cele peste 600 de persoane, la acest protest considerat ilegal de Primăria Capitalei, cele mai populare sunt: „Jos CNA„, „CNA dă mâna cu mafia”, „Nu te pune cu poporul”.

Decizia de sancţionare a OTV cu înjumătăţirea perioadei licenţei televiziunii a fost aplicată în baza articolului 95 din Legea audiovizualului. CNA a stabilit această sancţiune drastică după ce, în ultimul an, tot pentru difuzarea de publicitate politică în afara campaniei electorale, OTV a primit numeroase alte amenzi şi sancţiuni. Pedepsele precedente au constat pe rând într-o o somaţie publică, o amendă de 5000 de lei, o amendă de 10000 de lei, o amendă de 50000 de lei şi alte două amenzi de 100000 de lei, două sancţiuni de întrerupere a emisiei timp de 10 minute, săvârşite, prima pe 4 octombrie 2011 şi cea de-a doua pe 19 ianuarie 2012 şi au culminat cu o întrerupere a emisiei pe o durată de 3 ore în 15 martie 2012. Sancţiunea intră în efect din data de 28 septembrie 2012, înaintea de alegeri.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult