Proteste la Palatul Parlamentului | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaSocial Proteste la Palatul Parlamentului

Proteste la Palatul Parlamentului

scris de C.P.
15 afisari

Crescătorii de animale care protestează miercuri la intrarea dinspre Izvor a Palatului Parlamentului au încercat să forţeze cordonul de jandarmi pentru a putea să intre în Parlament.

protest-oieri-parlamentCâteva mii de fermieri nemulțumiți că nu și-au primit subvențiile protestează, începând cu ora 11,00, în Parcul Izvor, urmând să plece spre Guvern, unde vor protesta până la ora 18,00.

Protestul a început la ora 11.00, la intrarea dinspre Izvor a Palatului Parlamentului, de unde la ora 13.45 manifestanţii vor pleca în marş până în Piaţa Victoriei, pe traseul Pod Haşdeu – str. Pârvan – str. Berzei – str. Buzeşti. Crescătorii de animale vor rămâne apoi să protesteze în apropierea sediului Guvernului până la ora 18.00.

Printre revendicările protestatarilor se numără acordarea subvenţiilor agricole, dar şi rezolvarea unor probleme legislative.

Fermierii sunt nervoși, agită pancarte pe care scrie ” Pentru ce au luptat strămoșii, să vindeți voi coloșii?”, „Mai multe produse românești în magazine”, „Ați schimbat Guvernul să vindeți terenul”. Protestatarii încearcă să forțeze cordonul de jandarmi, cu intenția de a ajunge la Palatul Parlamentului, iar câțiva fermieri au vărsat lapte pe asfalt.

protest parlamentProtestele vin după ce marți, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a avut o întâlnire la sediul ministerului cu Claudiu Frânc, liderul Federației Crescătorilor de Bovine din România, cu președintele Federației Oierilor de Munte, Gontea Eugen, și reprezentanți ai PROAGRO, pentru a găsi o variantă prin care asociațiile crescătorilor de animale constituite în baza O.G 26/2000 și cooperativele constituite în baza Legii 566/2004 să îndeplinească condiția de fermier eligibil pentru schema de plăți directe. Au fost discutate aspecte legate de posibilitatea ca aceste forme asociative ale crescătorilor de animale să aibă alocate coduri ANSVSA temporare pe pajiștile concesionate de la Consiliile Locale unde se deplasează și pășunează animalele membrilor.

O altă idee desprinsă în urma discuțiilor a vizat necesitatea transmiterii către Asociația Comunelor din România și către Instituțiile Prefectului a semnalelor venite din teritoriu privind pentru a nu rezilia contractele de arendare ale pășunilor având în vedere cadrul legal existent.

A fost agreată ideea de a continua discuțiile cu experții tehnici din cadrul Direcției Generale de Dezvoltare Rurală privind măsurile de agromediu — schemele aplicate pe partea de dezvoltare rurală în ce privește partea de agromediu și climă, conform unui comunicat al MADR.

Traficul va fi restricţionat, de la 13.00 până la ora 18.00 pe Şoseaua Kiseleff, între str. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei. Circulaţia în Piaţa Victoriei va fi resistematizată  prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulaţie pe sens în faţa clădirii Guvernului, între bd. Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv bd. Lascăr Catargiu. De asemenea, vor fi restricţii de circulaţie pe sensul de circulaţie din Piaţa Victoriei, relaţia str. Buzeşti – bd. Nicolae Titulescu către Calea Victoriei, respectiv către bd. Lascăr Catargiu. Pe strada Paris, circulaţia va fi redirecţionată doar către bd. Aviatorilor, iar pe breteaua bd. Iancu de Hunedoara traficul va fi redirecţionat doar către bd. Aviatorilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult