Acasa Actualitate-InternaSocial Puterea mintii intinereste corpul

Puterea mintii intinereste corpul

scris de Ziua Veche
24 afisari

Concluziile unui experiment facut acum 30 de ani de catre psihologul Ellen Langer, dar publicate abia acum, deschid usa stiintei catre implinirea visului „tinerete fara batranete”. Ellen Langer si-a dedicat intreaga cariera investigand puterea mintii asupra starii de sanatate, medicina conventionala fiind adesea acuzata ca le trateaza ca pe niste entitati separate. Experimentul din  ’79 a constat in verificarea ipotezei indraznete ca daca batranii retraiesc mental si fizic experiente din urma cu 20 de ani, starea lor de sanatate se va ameliora spectaculos.

 

Grupul de batrani cu varste intre 70 si 80 ani a fost transportat intr-un loc retras, fara sa li se spuna ce se urmarea. Subiectii au fost impartiti in doua grupe: unii au fost tinuti in conditii normale, celorlalti li s-au recreeat conditiile din ’59. Au ascultat muzica, au vazut emisiunile TV, au discutat despre subiectele acelei epoci si au practicat chiar jocurile din acea vreme. Nu au avut la dispozitie niciun fel de facilitati, de la scarile cu balustrada pana la cineva care sa le care bagajele de la autobuz, sa le faca curat in camere sau sa le gateasca. Si nici nu i-a presat nimeni sa execute ceva mai rapid decat o puteau face. Au fost tratati cu rabdare si respect. Ideea era ca vor trebui sa se descurce singuri asa cum o faceau cand erau cu 20 de ani mai tineri. Si, confirmand banuielile, comparativ cu cei din grupul martor, acestia s-au descurcat de minune. Dupa o saptamana, toate masuratorile medicale aratau imbunatatirea starii de sanatate. Ceea ce confirma faptul ca incurajand mintea omeneasca sa gandeasca tinereste, corpul o va urma si va deveni realmente mai tanar.

 

Acum, profesor la Harvard, Ellen Langer este convinsa ca orice om ar putea trai o viata plina, fara infirmitati, dintre care cea mai importanta ramane pierderea memoriei, fara toate lucrurile care sperie cand te gandesti la batranete. Chiar daca parte din rezultate s-au datorat sugestiei, prin incurajarea constanta ca se descurca tot mai bine, gandirea pozitiva a avut un rol major. Si daca ea nu poate vindeca o inima bolnava, de exemplu, cu ceva tot poate ajuta: se poate transforma in atitudine pozitiva fata de alimentatie si miscare, ambele fiind recunoscute ca factori ajutatori. Calatoria inapoi in timp nu este o solutie in sine. Dar pastrarea bunelor obiceiuri vreme cat mai indelungata cu siguranta ca pot face minunile pe care le asteptam de obicei de la medicamenteori interventii chirurgicale. Romanii au o vorba: nu varsta conteaza, ci cat te simti de tanar. Pai, cat de tanar te mai simti daca de cam timpuriu te dor toate, nu te mai poti apleca, nu mai poti alerga, urca scarile fara sa gafai, si tot asa. Cu totii am intalnit batranei plini de vitalitate si tineri lipsiti de vlaga. Am depasit cu masina biciclisti cu zeci de ani mai batrani ca noi. Pe partii ne-au dat clasa octogenari cu picioare mai zdravene decat ale noastre, mult mai tineri decat ei. Suntem mai rar admiratorii maratonistilor ori drumetilor de varsta a treia. Nici nu ne trece prin cap sa ne luam la intrecere cu vreo batranica de varsta Sfintei Vineri pe dealurile Bucovinei fiindca stim dinainte cine ar castiga. Desigur ca si doar zambind mai des avem si dam impresia ca suntem mai tineri, dar un efect mai consistent si de durata ar avea reluarea activitatilor din tinerete: de la sporturi pana la iubit. De ce nu? Ganditi-va ca daca doar dupa o saptamana s-au inregistrat atatea progrese, ce se poate intampla daca in  fiecare zi am retrai inteligent cate o felie din vremurile pe care astfel nu le-am lasa sa apuna.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult