Acasa Actualitate-InternaSocial Reamenajarea esplanadei de la Palatul Parlamentului. Când vor fi depuse proiectele?

Reamenajarea esplanadei de la Palatul Parlamentului. Când vor fi depuse proiectele?

scris de L.M.
0 afisari

Camera Deputaţilor a publicat pe Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice anunţul privind lansarea concursului de proiecte arhitecturale pentru reamenajarea esplanadei de la Palatul Parlamentului, iar cei interesaţi pot depune lucrările până pe 30 septembrie.

Palatul Parlamentului, fără gard

Reamenajarea esplanadei de la Palatul Parlamentului. Când vor fi depuse proiectele?

„Camera Deputaţilor a publicat marţi, 6 august, în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice – SEAP – anunţul privind lansarea concursului de soluţii pentru reconfigurarea şi reamenajarea spaţiului verde din faţa Palatului Parlamentului. Potrivit regulamentului de concurs, cei interesaţi pot depune proiectele la sediul Camerei Deputaţilor până pe data de 30 septembrie 2013″, informează Camera Deputaţilor într-un comunicat de presă.

Soluţiile propuse pentru reamenajarea esplanadei vor fi evaluate de un juriu de specialitate format din reprezentanţi ai Academiei Române, Uniunii Arhitecţilor din România, Facultăţii de Urbanism, Uniunii Artiştilor Plastici, Registrului Urbaniştilor, Asociaţiei Studenţilor Arhitecţi şi Urbanişti din Universitatea „Ion Mincu”, Primăriei Municipiului Bucureşti şi ai Camerei Deputaţilor. Criteriile de evaluare care vor fi avute în vedere vor viza funcţionalitatea soluţiei tehnice propuse cu respectarea cerinţelor beneficiarului, amenajarea şi armonizarea peisagistică zonală, respectând valorile culturale ale locului, calitatea şi originalitatea expresiei arhitecturale a soluţiei propuse pentru realizarea lucrării, precum şi integrarea armonioasă a soluţiei propuse în contextul urbanistic al Palatului Parlamentului, a precizat sursa citată.

După jurizarea soluţiilor vor fi acordate trei premii: premiul I – în valoare de 10.000 de lei, premiul al II-lea – 7.500 de lei şi premiul al III-lea – 3.000 de lei. Camera Deputaţilor va alege unul dintre cele trei proiecte premiate pentru a-l implementa.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult